Emilia Plugaru s-a născut în anul 1951, în satul Cetireni, din raionul Ungheni. Este cunoscută ca autoare de versuri, povești, piese de teatru și ghicitori pentru copii. În anul curent, a publicat primul său roman istoric, Aglaia a Vădănii.

Acțiunea are loc în perioada sovietică, unde autoarea reflectă perfect viața omului de la țară, chinuit de muncile câmpului, foametea creată de sovietici, norma care trebuia facută în colhoz, comunitatea satului per ansamblu, destrămarea Uniunii Sovietice și războiul de pe Nistru. În cadrul interviului de azi, am discutat un pic despre romanul Aglaia a Vădănii.

Daniela Gorincioi: Sunteți autoare de versuri și piese de teatru pentru copii. În anul curent ați debutat cu un roman, Aglaia a Vădănii. Motivația vine de la încurajarea fiicei dvs de a scrie un roman. Povestiți-ne un pic despre istoria apariției acestui roman?

 Emilia Plugaru: Așa e. Sunt autoare de versuri, povești, piese de teatru, ghicitori pentru copii. Am debutat în 1996 cu volumul de versuri, Sunt elevă-n clasa-ntâi. Înainte de asta am avut trei premii la concursul național de dramaturgie, trei ani la rând, secțiunea piese pentru copii. Dar concomitent am scris și proză. Proză scurtă. Despre satul meu de baștină, despre oamenii pe care i-am cunoscut, despre istoriile lor de viață. Așa că atunci când a venit pandemia și fiica mea mi-a propus să scriu un roman, am acceptat, ca să am cu ce să-mi ocup timpul, plus că deja aveam un asemenea proiect în minte.

DG: Aglaia a Vădănii este un roman istoric, ce reflectă viața țăranului din epoca sovietică. De ce ați abordat un astfel de subiect?

EP: Sunt omul satului, cunosc viața țăranului basarabean, nu din auzite. Multe evenimente descrise în roman le-am trăit pe viu. Știu cum au trecut mamele, bunicile noastre, de perioada sovietică. Știu cu cât stoicism au înfruntat viața, foametea, deportările, colectivizarea, ce efort, uneori poate neomenesc, au făcut, ca noi, copiii lor, să avem un trai mai frumos. Părinții mei, cât eram copii, nu ne povesteau de represii, nu doar din frica de Stalin, dar pentru că nu voiau să ne sperie, să ne întristeze. Efectul din filmul, La vita e bella… Romanul Aglaia a Vădănii este un omagiu adus femeii basarabence, mamelor, bunicilor noastre. Cred că aceste femei, martire, sfinte merită să ne amintim de ele.

DG: Cine este eroina romanului, Aglaia a Vădănii? V-ați inspirat dintr-un personaj din viața omului de la țară

EP: Bineînțeles că m-am inspirat din viața femeilor de la țară, chiar din satul meu de baștină, Cetireni. Imaginile descrise în roman, satul Vâlcele, e chiar satul Cetireni.  Dar Aglaia și un pic din istoria acestei femei, descrisă în roman, e de fapt o bătrânică pe care am cunoscut-o real, și care mi-a povestit povestea sa de dragoste, relația ei cu copiii, cum a rămas singură cu cinci copii, după ce soțul, fugind de greutăți, a părăsit-o, plecând în Rusia, cum s-a descurcat mai apoi.

DG: V-ați inspirat și din realitatea vieții a Uniunii Sovietice.

 EP: Da. Cam aceasta a fost realitatea vieții pe timpul URSS. Cel puțin așa am văzut-o eu, așa am înțeles-o.

DG: Ați descris perfect muncile câmpului, chinurile oamenilor, norma la care erau impuși oamenii să o facă în colhozurile comuniste. Ce ar trebui să știe generațiile de azi despre evenimentele descrise în roman?

 EP: Generațiile de azi, generațiile viitoare ar trebui să știe că viața nu începe de la ei. Înaintea lor, au trăit alți oameni și acești oameni nu trebuie uitați, căci anume  strămoșii sunt rădăcinile lor. Iar fără de rădăcină devii o frunză în vânt. Frunzele se pierd, copacul rămâne.

DG: De ce Aglaia a Vădănii? Până la urmă a fost părăsită de soț, nicidecum nu a decedat?

 EP: Bunica Aglaiei a rămas văduvă de tânără iar satul i-a zis fetei, a Vădănii. Așa se obișnuiește în mai multe sate. Apoi mama Aglaiei, în plină tinerețe, a rămas văduvă, soțul venit teafăr de la război, a murit imediat după foamete. Deci, Aglaia a devenit și ea fata vădănii. Aglaia accepta acest nume și zicea că chiar dacă a rămas fără de bărbat, fiind lepădată, tot a vădănii e.

DG: Romanul Aglaia a Vădănii este un roman istoric. Se menționează despre foametea creată de bolșevici, teoria sovietică că aici, în spațiul pruto-nistrean băștinașii ar vorbi limba moldovenească, relațiile dintre Uniunea Sovietică și Cuba, impunerea autorităților de la Moscova a unor cântece patriotice străine nouă. Totuși, în mediul rural, mulți locuitori au păstrat românismul din ei. Erau conștienți de istoria și limba vorbită.

 EP: Da. Erau conștienți și indirect ne-au transmis și nouă dragostea de tradiții și de tot ce e românesc. Oricât nu s-au străduit comuniștii și puterea sovietică să smulgă, cu tot cu rădăcină, tot ce ne leagă de pământ și de istoria noastră comună, românească, nu au reușit. Căci totul e înscris în codul nostru genetic. Și uneori, se pare că iată, iată, izbânda e de partea lor, e îndeajuns o scânteie și revenim la ceea ce suntem, altfel nici nu poate să fie. În unele momente istorice am fost chiar mai români decât toți românii.

DG: Să vorbim un pic despre Aglaia, personajul principal al romanului. Este o femeie purternică, mamă a cinci copii. A reușit să crească singură cinci copii, din cauză că bărbatul ei a dat de greu și a fugit la capătul lumii, în Siberia, o casă de construit, dar și responsabilitățile colhozului. Romanul se conturează în jurul ei. Cum ați reușit să descrieți acțiunea romanului?

 EP: Nu a fost greu. Doar am crescut la sat. Cunosc femei de pe vremea sovietică, am muncit și eu de rând cu părinții mei. La înșirat tutun, la cules frunză pentru viermii de mătase,  alergatul cu gâștele, caprele, alte munci de prin gospodărie. Nu puteam să nu iau seama de greutatea muncilor de pe lanurile colhozului. Remunerarea colhoznicilor, pentru munca depusă, de cele mai multe ori era simbolică. Oamenii au rezistat doar muncind. Mereu muncă. Așa a rezistat și Aglaia. Muncind pentru copiii ei. Jertfindu-se. Nu a dat bir cu fugiții, nu a lăsat mâinile în jos, cu credință în Dumnezeu-Înainte!

DG: La finalul romanului ați atins două subiecte sensibile. Unul din ele este războiul de pe Nistru, din anul 1992. Un război ce nu trebuia să existe, unde au murit oameni nevinovați. Ce ar trebui să învățăm din lecția asta? Or, ce ar trebui să învețe cei care nu au înțeles lecția?

EP: Războiul, în genere, nu ar trebui să existe. Războiul îl declanșează oamenii răi și triști, care nu pun preț pe viața altora, decât pe a lor, mai degrabă ne-oamenii, neputincioșii, care nu pot să rezolve ceva, decât omorând. Cu toate că s-a dovedit, nimic nu se rezolvă prin război, pacea survine, iar jertfa unui război nu se merită. Cine muncește și își caută de treabă pe locul în care l-a adus Dumnezeu, niciodată nu va căuta război. Respectul de sine și de aproapele tău e o garanție împotriva oricărui măcel.

DG: Eu aș recomanda acest roman în lista de lecturi obligatorii în liceu. Elevii, dar și tinerii, în general, ar avea multe de învățat, plus, ar afla informații noi cu siguranță. Ce lecții ar putea învăța tinerii de azi de la acest roman în opina dvs? Or, la ce ar trebui să atragă atenția?

EP: Aglaia nu a reușit și nici nu ar fi putut să se opună fizic împotriva puterii, mașinăriei sovietice. Dar ea, așa micuță și firavă cum era, a devenit un munte de stoicism. Prin credință, prin valorile morale pe care le-a moștenit de la părinți și de la care nu s-a abătut niciodată. Aceste valori le-a transmis copiilor. Cele mai mari bogății, distincții, dacă vreți, pe care ni le dă Dumnezeu pe parcursul unei vieți, sunt sănătatea și un suflet curat. Nu pentru bogății nenumărate trebuie să ne rugăm, ci pentru sănătate și pentru suflet. Punem pe masă mâncăruri alese, dar în capul mesei ar trebui întotdeauna să stea, Măria Sa, Valoarea. Acea valoare morală, Creștină, pe care au moștenit-o părinții de la părinții lor. Alta mai perfectă nu avem. Să nu ne uităm rădăcinile și nu doar să nu le uităm, ci să le adăpăm mereu cu apa dătătoare de viață.

Mulțumesc ea.md și Daniela Gorincioi pentru interviu. Pace și sănătate.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: