„Nu-ți iubești Patria!”, „Marș din țară dacă nu îți place ceva!”. Vă sună cunoscut? Cam așa răspund aplaudacii regimului dacă îți permiți să critici unele acțiuni sau rateuri ale celor pe care tot tu i-ai votat anterior. Să ne amintim, în acest context, că sensul cuvântului „vot” este: exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. Sintagma de bază este opinie. Haideți să facem câțiva pași în spate și să observăm, la rece, ce ne dezamăgește în traiul în această țară. Încep eu în acest editorial, pentru că mi se pare relevant să nu mai romantizăm puterea actuală doar pentru că a îmbrățișat un alt vector decât a vechilor puteri, deși acest lucru este clar motiv de laudă.

  1. Lipsa sau dialogul defectuos între conducere și popor

Cred că nu voi obosi niciodată să menționez că acest popor merge cu ochii legați spre pierzanie. Citeam zilele trecute că traversăm cea mai mare criză demografică din ultimii ani. Sinceră să fiu, eu nu cred că noi am avut momente de pauză în criză. De la noi se pleacă pe un cap, de la tineri la oameni trecuți de prima tinerețe. Am văzut profesori, medici, juriști cu aptitudini profesionale ireproșabile care și-au făcut valiza și au plecat în țări despre care nu știau mare lucru și unde, de cele mai dese ori, au făcut muncă necalificată, muncă murdară, dar pe care o făceau cu mai multă demnitate decât vorbesc parlamentarii noștri. Care e vina actualei guvernări? Poate că ar trebui să revadă impactul diasporei nu doar ca instrument de votare în masă?

  1. Lipsa de transparență

Imaginați-vă că nu există transparență în măsurile care privesc eficientizarea energetică, în politicile din educație. Știți voi cine e Ministrul Educației și care sunt reușitele sale? Dacă veți sta de vorbă cu unii profesori, care au suficientă expertiză și un car de ani în spate, veți afla că unicul lucru pe care l-au făcut este să împovăreze cu o sarcină birocratică funcționarea școlilor. Și nu, nu criticăm doar de dragul de a o face, să privim echilibrat pe ce se duc banii noștri. Profesorii, de exemplu, completează două cataloage: unul fizic, de modă veche, și unul digital. Întrebare: cât au de câștigat copiii noștri dacă profesorii ar îndrepta acel timp spre altceva?

  1. Dispersarea obiectivelor

Când privesc acțiunile executivului, îmi amintesc de fabula cu racul, broasca și o știucă. Și nu în sensul nostalgic. E dureros să vezi că ditamai Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova ne anunță că a rezolvat problema taxiurilor de la Aeroportul Internațional din Chișinău, în condițiile în care, de exemplu, în Durlești, o suburbie mare a capitalei, există doar 3 sau 5 troleibuze disponibile.

Și pentru cititorii care probabil îmi vor sări la jugulară că nu le dau soluții, am să le spun doar un lucru: sunt plătitor de taxe și impozite, respect obligațiunile prestabilite de legile și Constituția Republicii Moldova, merg la vot de când am acest drept, deci am dreptul moral și libertatea de a discuta despre problemele și ineficiența unor oameni pe care i-am adus, alături de alți compatrioți, la putere.

Distribuie articolul: