Am luptat cu cancerul umăr la umăr cu ea, fotografa Elena Andronache, acum mai bine de șase ani, când a fost diagnosticată. Ea.md i-a fost alături prin câteva evenimente de susținere, iar bucuria ne-a fost mare când am aflat că tânăra noastră colegă e bine. Ce s-a schimbat în viața ei în acești ani și de ce a ales să facă un podcast ca să motiveze alți oameni, prin experiența sa, aflați chiar de la Elena Andronache.

Vestea dătătoare de speranțe

„În urmă cu 5 ani era 29 februarie și nu 1 martie. În urmă cu 5 ani, mă trezisem la 5 dimineața, nu intenționat.. așa mă trezea pe mine atunci corpul.
Pe holul secției de hematologie era atâta liniște iar în sufletul meu atâta pace încât se forma mediul perfect pentru meditație și conexiune cu corpul meu. Aveam planificate 2 puncții în acea zi, una lombară, alta sternală pentru ca să îmi fie confirmată remisiunea. Pentru că eu eram sigură că sunt în remisiune și că totul va fi exact așa cum îmi doresc eu. Făcând abstracție de toată durerea și de tot stresul din acea zi, la finele ei am auzit mult așteptatele 2 cuvinte:
EȘTI ÎN REMISIUNE cu 0% celule balstice. Dar asta era abia începutul, greul abia urma. Trebuia să mențin această remisiune timp de 5 ani pentru ca să mă consider în siguranță”, notează într-o postare pe contul său oficial Elena Andronache.

Ce s-a schimbat timp de acești 5 ani:

„- Am finalizat cu bine tratamentul
– M-am recuperat fizic și psihic după el
– Am învățat să merg din nou, să țin lingura în mână fără să vărs toată mâncarea din ea
– Am învățat să îmi dau timp, să mă iubesc, să fiu indulgentă cu mine, să mă iert și să îmi fiu cea mai bună prietenă
– Am făcut studii în Olanda
– Am construit de la zero propria mea afacere
– Mi-am cumpărat casa, mașina mi-am construit studioul de la zero cu forțele proprii.
– Mi-am făcut un nume ca fotograf pe piața mondială.
– M-am mutat la mare apoi am venit la ocean.
– Am trecut peste nenumărate trădări și un divorț
– M-am căsătorit cu cel mai bun prieten
– Mi-am crescut părul și am dat drumul la rădăcini
– Am găsit curajul să povestesc despre ceea ce fac și să îmi construiesc propriul meu trib
Și am reușit toate acestea datorită credinței mele care spune că:
– TU POȚI TOT! Atât timp cât crezi în tine”, scrie și ne încurajează fotografa.

Frica de eșec

„Atunci pe 29 februarie eu am înțeles care este menirea mea, de ce universul a decis că eu aici mai am treabă.
Am înțeles atunci că EU POT, că TU POȚI, că TOȚI POT și că vreau să spun asta tuturor, că vreau să ajut să motivez și să inspir pe cei care au nevoie de aceasta.
Cu această ocazie prieteni, astăzi lansez podcastul meu: „TU POȚI” care este cald, autentic și inspirațional. Link-ul spre primul episod „Frica de eșec””, mai menționează în final Elena.

Vezi și: Elena Andronache, despre stările de anxietate după ce a învis cancerul: „Erau legate de frica întoarcerii bolii” (Video)