A treia rundă de negocieri s-a încheiat fără a se ajunge la un acord privind coridoarele umanitare sau încetarea focului. La întâlnirea dintre ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, desfășurată în Turcia, oficialii n-au ajuns la nicio înțelegere după prima întrevedere față în față de la începutul invaziei.

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat după negocieri că a cerut stabilirea unui coridor umanitar pentru a permite civililor să fugă din orașul asediat Mariupol, dar “din păcate, ministrul Lavrov nu a fost în măsură să se angajeze în acest sens“.

El a spus că a fost abordată și problema unei încetări a focului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru “a rezolva cele mai urgente probleme umanitare“, dar a spus că “nu au făcut progrese” nici în această privință “deoarece se pare că există alți factori de decizie pentru această chestiune în Rusia“.

Ministrul ucrainean a declarat că au convenit să continue eforturile pentru “a căuta o soluție la problemele umanitare de pe teren” și a adăugat că este pregătit să se întâlnească din nou “în acest format dacă există perspective pentru discuții substanțiale și pentru căutarea de soluții“. Despre cererile Rusiei, ministrul ucrainean a spus că nu sunt altceva decât “o capitulare totală”.

Rusia este dispusă să discute despre garanţii pentru securitatea Ucrainei, dar împreună cu garanţii de securitate pentru Rusia şi pentru “statele europene”.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova a prezentat Ucrainei propunerile sale privind modul de încheiere a conflictului și că așteaptă un răspuns.

Respingerea acestor cereri de către Occident, împreună cu presupuse abuzuri împotriva pro rușilor din Donbas (estul separatist al Ucrainei) au fost invocate de preşedintele Vladimir Putin în decizia prin care a ordonat la 24 februarie invazia asupra Ucrainei.

Pentru a opri această invazie, Putin cere acum în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a afirmat, după întrevederea din Turcia cu Serghei Lavrov, că Ucraina este dispusă să rîmână în afara NATO, dacă membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, şi toate ţările vecine Ucrainei îi oferă un “sistem de garanţii similar celui al NATO“.

Desigur, dorim ca Ucraina să fie neutră. Preşedintele Vladimir Putin a spus de multe ori că, în timp ce insistă asupra opririi extinderii NATO, nu dorim sub nicio formă să negăm securitatea poporului ucrainean, a statului ucrainean“, a declarat Lavrov la conferinţa de presă susținută în Antalia, potrivit agenţiei Interfax, preluată de Agerpres.

“Şi suntem pregătiţi să discutăm garanţii pentru statul ucrainean, împreună cu garanţii pentru securitatea ţărilor europene şi, desigur, garanţii pentru securitatea Rusiei”, a adăugat el.

Rusia nu doreşte militarizarea Ucrainei, “indiferent că aceasta se face în NATO sau fără NATO, pentru că şi în afara NATO este posibilă furnizarea de sisteme americane (de arme destinate Ucrainei), care vor avea ca ţintă teritoriul” rus, a punctat ministrul rus de externe.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: