Vedeta pop Demi Lovato le-a adus mulțumiri medicilor și a spus că are nevoie de timp pentru recuperare, în primele sale declarații publice după internarea în spital din cauza supradozei. 

Într-o postare adresată celor 70 de milioane de abonați pe Instagram, Lovato nu a oferit detalii despre spitalizarea sa de pe data de 24 de iulie, dar a declarat că duce o luptă cu dependență timp de mai mulți ani.

„Am înțeles că această boală nu dispare cu trecerea timpului. Este un lucru pe care trebuie să-l depășesc și încă nu am făcut-o”, a scris cântăreața în vârsta de 25 de ani.

„Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt în viață și sunt bine”, a afirmat aceasta, adăugând că este „infinit de recunoscătoare” medicilor Centrului Cedars-Sinai din Los Angeles, care au salvat-o.

Demi Lovato, care anulase concertul din Atlantic City programat pentru 26 iulie, a sugerat că nu va mai apărea în public în următoarea perioadă.

„Acum am nevoie de timp ca să mă refac și să mă concentrez pe drumul meu spre recuperare și sănătate”, a scris cântăreața.

După ce a devenit o vedetă datorită aparițiilor sale la postul pentru copii Disney Channel, Lovato a dezvăluit că are probleme legate de depresie, dependență de droguri și tulburări de alimentație.

În iunie, aceasta a lansat o piesă întitulată „Sober” (denumirea poate fi tradusă ca „Trează” – n.r.), în care recunoaște o nouă recidivă și își cere scuze de la părinți.

Deocamdată, nu se știe ce fel de droguri i-au provocat o supradoză. Autoarea cântecilor precum „Sorry Not Sorry” a fost transportată la spital de către medicii din cadrul unității de urgență.

Sursa: Agora.md

Citește și: Demi Lovato, spitalizată după o supradoză de heroină. Vedetele sunt alături de ea (Foto)

Distribuie articolul: