Ca mamă ce a trecut prin mai multe faze de creștere a copilului, vă spun din start că eu nu știu cum e mai bine sau cum e corect să-l crești. Am citit și eu, la vremea mea, destule cărți de parenting și, surpriză, toți autorii au idei și păreri diferite.

Unii susțin că dacă dormi împreună cu copilul nu se întâmplă nimic grav, mai ales dacă e mic. Alții se apucă de cap și se alarmează că acest lucru duce la sporirea nervozității la copii, că separarea de părinți este obligatorie pentru dezvoltarea independentă a viitorului pilon al societății. Așa și cu alăptatul. Și născutul. Și diversificarea. Și tot.

Eu am născut cu 11 ani în urmă. Apropos, am născut prin cezariană, fiindcă așa am vrut eu. Am avut noroc de un medic luminat la minte care mi-a explicat frumos că, odată ce mama cere să i se facă operația de cezariană, acest lucru reprezintă un temei foarte serios să i-o faci. De ce? Pentru că dacă cere acest lucru înseamnă că nu e pregătită să nască în mod natural. Ce simplu pare, așa-i? Iată că nu, căci la ora actuală au luat-o toți razna cu obligativitatea născutului natural, de parcă asta te face mai mamă sau mai puțin mamă, cumva.

Mama este acel om de care depinde sănătatea, starea generală de bine și creșterea copilului. Ok, și de tata depind multe lucruri, dar așa a decis natura: ca noi să-i purtăm în burtă, să-i naștem și să-i alăptăm. Atunci, oare nu e logic și normal ca mama să fie pe primul loc în stabilirea priorităților? Adică, să punem în prim – plan starea NORMALĂ psihică a mamei, faptul că este aptă să aibă grijă de copilaș fiind odihnită și, mai ales, nefiind frustrată că nu face ceva așa cum trebuie? Ba bine că nu!

De cum ai pășit pragul maternității – gata, nu ai identitate, nume, statut – nimic. Ți se adresează exclusiv cu „mămica”. Eu înțeleg că e imposibil să le țină personalul minte pe toate după nume și patronimic, dar… serios? „Mămica, haideți la analize!”. „Mămica, alăptați copilul!”. Eu de vreo două ori mai n-am mers la analize în locul altei femei, că așa se adresau la toate.

Ai născut. Dacă ai născut pe cale naturală, un copilaș de nota 10 după Apgar ești „bravo, mămica”. (Ok, alta ce are? Nu e bravo? Nu tot a născut un copil? Dar, whatever). Ai născut. Doamne ferește să te prindă că nu știi ceva. Pe mine m-a întrebat moașa: „Cine te-a învățat să ții copilul așa?”. Iaca nimeni nu m-a învățat, asta-i problema, de fapt. Că am născut prima dată, primul copil, că nu-i păpușă, e om viu și poate mă tem să-l țin prea strâns sau naiba știe ce i se năzare unei mame tinere.

De fapt, nimeni nu te învață nimic. Dar iată să te critice – aici ai de unde alege. Odată cu nașterea, vine problema alăptatului. Că dacă ai îndrăznit să insiști cu alăptatul – ești nebună, copilul urlă că nu se satură. Dacă ai renunțat – guess what? Iar ești nebună, că dacă nu-l alăptezi ești fix ca o mamă vitregă. Cum te simți, poate te doare ceva când alăptezi, poate copilul refuză sânul și NU MAI AI forțe să insiști – asta nu interesează pe nimeni.

Vii acasă. Unde culci copilul? Dacă îl culci cu tine pentru că, pur și simplu, cazi de oboseală să te plimbi toată noaptea de la pătuc la pat – ești viitoare criminală. Or, nu te uiți la televizor și nu ai auzit cum o mămică a sufocat copilul cu sânul? Dacă alegi metoda cry it out ca să deprinzi copilul cu pătucul – ești monstru, clar. Cum te mai ține pământul?

Apoi vine teroarea cântarului. Hmmm, nu a adăugat destul. Sau prea mult. Sau deloc. Și toate, absolut toate oalele zboară în capul mamei. Adesea, și din partea membrilor familiei.

Dragă mămică ce citești acest articol! Vreau să știi că, orice ar fi, trebuie să fii încrezătoare că tu ești cea mai bună mamă pentru copilul tău. Unică. Minunată. Iubitoare și drăgăstoasă. Chiar dacă nu alăptezi, chiar dacă ai început diversificarea cu borcănașe de la supermarket. Chiar dacă puiul tău nu vorbește japoneza la trei ani, chiar dacă, uneori, se mai strecoară să doarmă cu tine, la zece ani. Tu ești cea mai grijulie și curajoasă. Ești lumea în care privește copilul tău. Nu-ți fie frică, ia-l de mână și spune-i că lângă tine este mereu în siguranță. Că chiar de nu reușești să fii mama din cărțile lui Montessori, ești totuși mama care a făcut și face tot ce e mai bun pentru el. Că pentru tot restul vieții inima ta s-a dublat și cu fiece copilaș venit din tine, se tot multiplică.

Fii liniștită, tu faci tot ce poți pentru fericirea boțului de om care te întreabă de ce cerul nu-i verde și de ce toarce pisica. Și asta e atât de fain și minunat.

Te îmbrățișez când te văd obosită la terenul de joacă. Te îmbrățișez când copilul tău face o criză de isterie la magazin lângă raftul cu bomboane. Te îmbrățișez când plângi pe holul spitalului că i-au luat analiza sau i-au pus vaccinul. Eu am fost acolo. Eu știu cum e. Și tu te descurci minunat!

Distribuie articolul: