De câte ori ai auzit fraza: „Nu are rost să citesc cartea, căci am privit filmul”? Personal, am auzit-o și o aud foarte des. Dar poate că ar trebui să revizuim această afirmație?

Eu am fost un copil norocos – la noi în casă s-a citit mereu. S-a citit mult și s-a citit literatură de calitate. Părinții mei, pe când eram eu foarte mică, au construit biblioteca familiei noastre, ceea ce a fost destul de greu.

Nu, nu aveau avantajul de a merge și de a procura la librării cărțile dorite, sau nu auziseră vreodată de faptul că dacă procuri un ziar – primești o carte bună la prețul de 30 lei. Părinții mei erau studenți la medicină. Adică, aveau puțini bani de cheltuit, inclusiv în librării.

De aceea, periodic, se ocupau cu ceea ce se numea „strânsul maculaturii” (hârtie ce poate fi reutilizată, sub formă de caiete cu conspecte vechi, de exemplu), iar pentru câteva kilograme de „maculatură” primeau drept răsplată una sau mai multe cărți. Din acea îndeletnicire au apărut în biblioteca familiei mele nemuritorii Alexandre Dumas, Jules Verne, Jack London, dar și scriitorii și poeții români ca Eminescu, Alecsandri, Caragiale etc.

Pentru mine, cartea a fost mereu mai bună decât filmul. Nu zic că nu-mi plăcea să văd ecranizarea romanelor mele dragi, chiar o adoram, dar numai după ce parcurgeam cu ochii filele ce miroseau a tipar și ascundeau comori de genul firelor de romaniță sau a vreunei felicitări scrise de mâna mamei. Filmul venea ca un desert deosebit, după o masă bogată. Deci de ce, mai exact, zic eu că filmul este un deliciu ce trebuie consumat după lecturarea operei?

Consider că filmul nu poate fi mai bun decât cartea, deoarece este o plăcere ce durează puțin – aproximativ două ore. O carte, însă, este un deliciu ce poate fi savurat zile, săptămâni, uneori chiar luni. Îmi amintesc cum, elevă fiind, îndată ce găseam o jumătate de oră liberă, mă închideam în camera mea și mă teleportam în lumea magiei de pe foi.

O carte citită te face, oarecum, părtaș la definirea personajelor. Îți poți imagina personajul așa cum îl percepi tu. Jane Eyre, de pildă, poate fi blondă, brunetă sau roșcată. Poate semăna cu verișoara ta chiar sau cu mama ta din pozele în care era studentă. De multe ori, te transformi chiar tu în personajul principal, chiar dacă nu ai nimic comun cu Evangeline din Coliba unchiului Tom. Filmul îți fură acest privilegiu, deoarece transpune personajele așa cum le vede creatorul lui.

Unde mai pui că, deseori, filmul deviază de la linia de acțiune a cărții. Și atunci, pur si simplu, îți creezi o impresie eronată despre firul narativ al operei. Sau, de foarte multe ori, un film nu poate cuprinde toate amănuntele și nici măcar toate acțiunile ce se petrec în carte. Am pățit-o după ce am citit cartea lui Anne Rice Interviu cu un vampir, imediat după vizionarea filmului cu același nume, și exemplele pot continua la nesfârșit. Este imposibil să comprimi un roman de 300 de pagini în două ore de peliculă.

Filmul îți servește produsul finit pe tavă, fără a te implica, din punct de vedere al imaginației și creativității. Părerea mea, pur subiectivă, de altfel, este că anume din acest motiv vizionarea unui film  adesea este însoțită de ronțăitul popcorn-ului sau a altor gustoșenii. Citind o carte, arar te poți concentra și pe mâncare.

Cartea contribuie enorm la dezvoltarea vocabularului și, implicit, a limbajului propriu, nemaivorbind de nivelul de cultură generală. Nu în zadar copiii, în special elevii, sunt îndemnați să citească cât mai multe opere literare. Astfel, ajung să crească niște adulți care sunt în stare să-și expună gândurile sau punctul de vedere într-un mod elevat. Un vocabular sărac este un mare neajuns ce se resimte, mai ales în situația în care trebuie să-ți formulezi propria opinie.

Îmi doresc foarte mult ca în era în care totul este digital, iar cel mai des sursele noastre de informare sunt un ecran, să renaștem pasiunea pentru citit, aceea pe care o aveau părinții noștri. Iar anume exemplul propriu este cea mai educativă metodă de a dezvolta în copiii noștri dragostea pentru cărți.

Distribuie articolul: