Deseori, criticăm și suntem, la rândul nostru, criticați. Critica poate avea efecte benefice, atunci când o folosim pentru a corecta un comportament sau a rezolva probleme, însă de cele mai multe ori folosirea criticii ne afectează negativ relațiile cu ceilalți deoarece nu știm să o expunem într-un mod corect. 

De ce criticăm și cum trebuie să reacționăm la critică? Povestește Sanda Diviricean:

De ce criticăm?

„Trebuie să recunoaștem că uneori ne place să criticăm și nu ne place să fim criticați. Cumva este în natura omului să vrea să „ajute pe altul să fie mai bun și să facă mai bine”. Însă de multe ori omul care critică nu înțelege că face asta, el crede sincer că îți face un bine, te ajută să te perfecționezi. El doar deja este perfect! Și știe cel mai bine cum trebuie să fie celălalt – copilul, soțul, colegul etc.

Critică acei care au fost criticați sau/și acei care au o poziție de superioritate, care le permite să-și manifeste autoritatea. Și este greu să fii superior și să taci când vezi că altul greșește. Trebuie să fii un om foarte conștient ca să corectezi fără a critica, să spui adevărul fără a jigni, să orientezi fără a impune soluții din propria experiență. Este nevoie de timp și răbdare ca să faci asta. Și cine dispune de acestea?!

Cred că mulți ar găsi și timp, și răbdare dacă s-ar întreba mai des: „Cum mă simt eu când sunt criticat? Cum mă simțeam când eram mic și greșeam ceva sau veneam cu o notă de 4 sau 5 (uneori critica era și pentru 8 sau 9)?” Câte trăiri negative se trezesc odată în psihicul unui copil sau adult criticat?! Rezistență, indignare, frustrare, neputință, furie, rușine, frică. Aceste emoții sunt acompaniate de o explozie hormonală care trezește instinctul „luptă sau fugi”. Dar, de obicei, nu poți să faci nici una, nici alta, te simți captiv al criticii și atunci se declanșează cea de-a treia reacție – îngheață.

Această dorință de a face „bine”, plus dorința de a „fixa” greșelile repede și „cu folos”, a dus la aceea că avem azi în jurul nostru oameni cu suflete înghețate, oameni care nu știu ce simt, nu știu ce să facă, pentru că le este frică să facă cea mai mică greșeală, le este teamă de critica celor mai apropiați, deja le este teamă și de criticul interior, care acum a luat locul părinților sau al profesorilor.

Unii vor spune că este nevoie de o critică constructivă. Eu cred că există căi de a spune lucrurilor pe nume, de a spune adevărul într-un mod acceptabil, fără a jigni și a-l face pe altul să se simtă prost. Trebuie timp și răbdare pentru asta? Da. Dar oare emoțiile celor mai dragi oameni nu merită cele mai mari investiții?!

Cum să reacționăm atunci când suntem criticați?

Desigur că suntem tentați să ne apărăm, imediat și vehement. Poate veți dori să răspundeți la critică cu … „Dar tu…?” Dar opriți-vă din această reacție și încercați să nu atacați la rândul vostru. Mai bine puneți întrebări, de exemplu: „Ce anume nu-ți place din ceea ce fac eu?”. Apoi încercați să înțelegeți dacă este vreun raționament în spusele celui care vă critică. E posibil chiar să învățați ceva despre voi.

Dacă însă continuă critica, nu intrați în acest joc. Spuneți despre cum vă simțiți când sunteți criticat. De exemplu: „Când îmi spui despre ce nu fac bine, mă simt foarte singură și neînțeleasă. Am putea vorbi fără să ne producem durere unul altuia?”. Sau dacă critica vine de la șef:„Mă faceți să mă simt lipsit/ă de valoare. Aș aprecia să-mi spuneți despre greșelile mele pe un ton calm.”

Cel mai important este să nu răspundeți cu agresivitate la critică, ci să încercați să rămâneți conștient de propriile emoții și gânduri. Apoi să le comunicați interlocutorului într-o manieră calmă.”

Citește și: Cum poți remedia stresul în mod natural? Sanda Diviricean vine cu un răspuns (Video)

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: