În ultimul timp tot mai multe persoane publice și influenceri bat alarma când vorba de sănătatea mintală. Cred că pandemia a fost o lecție pentru mulți dintre noi și a devenit clar faptul că stările de anxietate sau despresia nu sunt un moft, sunt trăiri reale pe care dacă nu le vindecăm pot duce la un deznodământ grav. 

Dana Rogoz a povestit pe blogul său de ce a simțit nevoia să facă terapie. Actrița a mărturisit că a trăit o perioadă foarte complicată după moartea tatălui său.

„Aveam coșmaruri în fiecare noapte. Mă rog, mereu am fost colegă cu coșmaruri mișto, încă de prin liceu, dar în perioada aceea, după ce tata murise de câteva luni, cu Vlad bebeluș, le-am luat ca pe un semnal de alarmă. Am zis hai să văd totuși ce e cu nopțile astea agitate, ce e cu mine, cu doliul pentru tata, cu nouă postura de mamă. Aveam atâtea întrebări, de fapt, că nici nu știam la prima ședință de terapie din viața mea ce să îi spun mai întâi psihoterapeutului. Cu ce să încep. Abia după multe ședințe am realizat că, în sfârșit, îmi dau ocazia să trec printr-un proces de autocunoaștere, de multe ori al naibii de dureros, dar extrem de necesar. Și cu cât au trecut anii, mai ales în raport cu Vlad, iar acum cu Lia, am înțeles că terapia a fost cel mai bun cadou pe care am putut să mi-l fac„, a scris Dana Rogoz pe blogul ei.

Actrița a mai povestit că terapie o ajută și în gestionarea relației cu copii săi.

„Pentru gestionarea relațiilor pe care le am cu copiii mei, continui și acum să cer sfaturi terapeutului. Simt că îmi fac un cadou de fiecare dată când apuc să îmi programez o ședință, pentru că, în sfârșit, pot să descarc ce am mai adunat. Ultima am făcut-o online, fiind în pandemie, acum vreun an cred. Inițial credeam că nu va funcționa dialogul online, dar abia după ce ședința s-a încheiat am realizat că nu am avut nicio problemă cu asta, adică nu am simțit nicio barieră în comunicare. Sigur, aveam deja o relație mai lungă cu terapeutul meu, dar pe de altă parte, cred că ne-am obișnuit cu toții să comunicăm destul de mult la distanță, intrând mai ușor în profunzimi, chiar și când nu suntem față în față cu omul căruia ne destăinuim.”, a mai povestit Dana Rogoz.

Desigur, actrița s-a lovit și de celebra întrebare: „Dar ce probleme ai tu ca sa mergi la psiholog?”. Dana a povestit că a găsit și cel mai bun răspuns la întrebare:

„Dar ce probleme ai tu că să mergi la psiholog?” m-a întrebat cineva acum câțiva ani, cu un ras superior, ironic. „N-ai ce face cu banii?” a continuat, văzând că nu răspund, că m-am blocat. Deja regretăm faptul că menționasem, chiar și în treacăt, chiar și cu autoironie, că merg la terapeut. „Nu, eu n-am niciodată probleme” i-am răspuns zâmbind. “Mă alint.” am continuat, cu același ton, făcând automat persoană din față mea să bată în retragere.”

În Moldova există serviciul: „Linia verde pentru prevenirea suicidului” pentruviata.md, pe această platformă ai ocazia să primești ajutorul unui specialist printr-un chat anonim.

Nu îți fie frică să ceri ajutor!

 

Distribuie articolul: