Poate că nu știai, dar curmalele pe lângă faptul că au un gust delicios mai oferă o gamă largă de beneficii organismului tău. Află și care sunt cele mai importante beneficii pentru sănătate ale curmalelor!

Luptă împotriva constipației. Bogate în fibre solubile, curmalele reglează tranzitul intestinal și sunt considerate un laxativ natural extrem de eficient.

Te protejează de cancerul de colon. Curmalele nu numai că îmbunătățesc digestia, susținând astfel activitatea colonului, dar sunt minunate și datorită proprietății lor de protecție a țesuturilor colonului.

Curmalele au proprietăți antioxidante. Taninul este componenta din curmale căreia trebuie să îi fii recunoscătoare din acest punct de vedere. Această substanță are proprietăți antioxidante și antiinflamatoare care protejează organismul de acțiunea radicalilor liberi, de boli și infecții.

Previn numeroase tipuri de cancer. Curmalele sunt bogate în betacaroten, luteină și zeaxantină, cu abilități antioxidante majore. Astfel, aceste fructe uscate pot preveni instalarea cancerului de prostată, de sân, endometrial, pulmonar, precum și a celui pancreatic.

Curmalele îmbunătățesc vederea. Pregătește-te să renunți la ochelari datorită conținutului bogat în vitamina A, care ameliorează sănătatea ochilor. Din acest punct de vedere, curmalele sunt ideale și pentru piele sau plămâni.

Oferă energie. Curmalele reprezintă o idee extraordinară de gustare de prânz la birou, deoarece îți vor reface coeficientul de energie. Astfel, aceste fructe conțin zaharuri simple, care sunt instant transformate în energie.

Oxigenează organismul. Conținând mult fier, curmalele cresc capacitatea de transport a oxigenului în organism prin intermediul sângelui.

Reglează tensiunea și protejează inima. Potasiul este elementul căruia trebuie să îi mulțumești pentru că aceste fructe sunt atât de bune cu inima ta. Curmalele echilibrează tensiunea și te protejează de afecțiunile cardiace.

Scad colesterolul. Da, curmalele îngrașă, dar au în același timp și proprietatea de a scădea nivelurile colesterolului „rău”.

Susțin metabolismul. Datorită grupului de vitamine B și a vitaminei K, curmalele îmbunătățesc metabolismul, ceea ce te poate ajuta să slăbești în ciuda indicelui ridicat de calorii.

Întăresc oasele și dinții. Calciu, mangan, magneziu și cupru: curmalele sunt bogate în minerale care întăresc oasele și dinții, dar care au și capacitatea de contracție musculară și de coagulare a sângelui.

Protejează creierul. Tot vitaminele B sunt cele care îmbunătățesc funcționarea sistemului nervos și activitatea neurotransmițătorilor.

Reduc stresul și anxietatea. O mână de curmale te va calma și te va ajuta să controlezi mai bine nivelurile de stres cu care te confrunți.

Sursa: Divahair.ro

Distribuie articolul: