Observi că nu reușești să-ți stăpânești reacțiile explozive atunci când copilul te enervează? Înțelegi că poți răni și construi elemente negative în relația părinte-copil, dar te simți lipsit de control? Nu îți face griji, există metode pe care le poți încerca. Nu te învinovăți, furia ta vine din frustrarea că simți că nu îți îndeplinești responsabilitatea față de copil în acel moment.

Să luăm un exemplu. Încerci să îl înveți pe copil să meargă pe bicicletă. Ți-ai propus să fii răbdător, dar constați că copilul este anxios, mofturos, încearcă să dea înapoi. Începi să te enervezi. De ce? Pentru că consideri că este responsabilitatea ta să îl înveți să meargă pe bicicletă. Dar, de fapt, nu este chiar așa. Responsabilitatea ta este alta: să îi oferi oportunități copilului tău și să fii acolo, lângă el, să rămâi alături. Nu uita că fiecare are ritmul său și abilități diferite.

Înainte de toate, ai în vedere că butoanele furiei ți-ar putea fi apăsate de către copil

În orice activitate vei avea cu copilul, mai ales dacă este de vârstă mai mică, există o mare posibilitate să îți apese, la un moment dat, butoanele furiei. Ai în vedere asta și identifică acele momente, înainte să pierzi controlul.

Dă-ți voie să NU reacționezi

Furia este explozivă, însă cel mai bine este să îți propui să nu ai nicio reacție atunci când simți că te cuprinde, te sufocă. Ia-ți un minut în care să nu spui nimic, doar să observi.

Observă ce anume te enervează, faptul că nu ai putere de convingere asupra copilului? Că te ignoră? Că face întocmai pe dos decât îl sfătuiești? Ce anume îți crează acest disconfort din situația de față?

Orice ar fi, vorbește calm

Chiar dacă îți vine să tipi, păstrează calmul vocii. Am învățat acest aspect din psihiatrie. Poți spune și o prostie, dar dacă ai zâmbetul pe buze și un ton cald și prietenos, mesajul este mai bine receptat, iar situația nu escaladeaza. Din contră, se calmează.

Așadar orice ai vrea să spui, zâmbește și păstrează calmul. Nu ai obligația să reacționezi, ci să îți înțelegi copilul, să fii lângă el, să vădă că îi recunoșți temerile, obstacolele, că ești acolo, lângă sentimentele și emoțiile lui. El de înțelegerea și acceptarea ta are nevoie.

Și așa va prinde curaj să meargă mai departe.

Dacă nu iese ce v-ați propus, nu înseamnă că nu ești un părinte bun

Să presupunem că cel mic n-a învățat să meargă pe bicicletă. Sau și mai și, a căzut sub o clipă de neatenție a ta și acum, speriat fiind, nici nu mai vrea să vădă bicicleta. Nu te învinovăți. Rămâi doar prezent lângă emoțiile sale.

Arată-i că îl înțelegi, că este în regulă să își dea timp, îi poți pune în lumină ce aventuri faine ați avea când va merge pe bicicletă. Este normal să mai cazi, chiar dacă este înfricoșător.

Nu îți fie rușine că te văd cei din jur și te judecă, te desconsideră, nu știi să îți educi copilul

Cu siguranță în jurul vostru se va găsi cineva care să creadă că știe mai bine decât tine cum ar trebui să îți educi tu copilul. Te poți certa cu acesta sau nu, însă important este să NU absorbi mesajul său.

Dacă simți că uneori te depășește o situație, cel mai avizat să te ajute este psihologul. Sau expertul în parenting. Așa vei ști mai bine dacă într-adevăr greșești sau dacă există variante mai bune pentru gestinarea situațiilor cu care te confrunți.

Educă-ți anxietatea și frustrările

Nu uita să lucrezi cu tine ori de câte ori ai ocazia. Pentru că echilibrul tău nu vine din exterior, ci din relația pe care o ai cu tine.

Poți citi literatură de specialitate, despre parenting, stimă de sine, motivație, gândire pozitivă etc. Însă lucrează cu gândurile tale, astfel încât să capeți o mentalitate pozitivă, să vezi întâi binele înaintea răului.

Nu uita că nimic și numeni nu este perfect.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: