Stima de sine la copii începe să se dezvolte foarte devreme, iar părinții joacă un rol extrem de important. Modul în care le vorbim și propriul nostru comportament, are un impact esențial asupra felului în care acesta va interacționa și se va comporta cu cei din jurul său. Doina Adașan, logoped cu o experiență de peste 12 ani în acest domeniu, vine cu câteva recomandări și sfaturi prețioase pe care să le iei în calcul.

„O stimă de sine ridicată este acceptarea propriei persoane şi prezența încrederii în forţele proprii.  O stimă de sine sănătoasă, presupune să avem o conștientizare realistă a calităţilor şi defectelor noastre, o percepție sănătoasă  a competenţei, o acceptare de sine, respect și dragoste faţă de propria persoană şi un nivel înalt de motivaţie. Stima de sine are o influenţă covârşitoare asupra calităţii vieţii unei persoane. De aceea,  să cultivăm încrederea în copii şi să îi ajutăm la clădirea unei stime de sine sănătoase este un obiectiv primordial în procesul de educație și instruire preșcolară”, a spus Doina Adașan.

Potrivit logopedului, copiii cu o stimă de sine ridicată au o probabilitate mai mare să facă faţă mai uşor dezamăgirilor, situaţilor de bullying şi să nu cedeze în faţa obstacolelor. 

„Când vor deveni adulţi, vor avea relaţii personale şi profesionale sănătoase, bazate pe încredere şi cooperare. Vor şti să îşi exprime nevoile şi părerile într-un mod constructiv. Un copil care se simte competent şi capabil este un copil care se simte fericit.

Copiii cu o stimă de sine scăzută renunţă foarte uşor, au un nivel de anxietate ridicat, nu au încredere în ei, sunt retraşi sau, dimportrivă, agresivi, în funcţie de temperamentul lor înnăscut. Un copil introvert cu o stimă de sine scăzută tinde să devină retras în cadrul grupurilor de prieteni, pe când un copil extrovert poate deveni agresiv şi poate iniţia acţiuni de bulling”, a mai adăugat logopedul.

De asemenea, un copil care are stimă de sine ridicată, va acționa pentru atingerea obiectivelor sale, iar cel cu stima de sine scăzută se va feri de experiențe noi și va rămâne mereu în zona sa de confort.

„Când stima de sine este ridicată, copilul este motivat să obţină performanţe bune. Dacă însă stima de sine este condiţionată de reuşită, copiii ajung să privească eşecul sau critica drept o condamnare a valorii lor şi se pot considera incapabili să obţină rezultate mai bune. În loc să încerce un alt mod de a rezolva un puzzle, aceşti copii sunt convinşi că vor eşua şi atunci renunţă. Nu se aşteaptă să reuşească, aşa că nu încearcă. Dacă copiii mai mari care înregistrează un eşec ar putea concluziona că sunt „proşti”, copiii mai mici interpretează eşecul ca pe un semn că sunt „răi”. Acest sentiment de a fi o persoană rea poate să se perpetueze până la vârsta adultă.  În schimb, copiii care au o stimă de sine necondiţionată tind să persevereze şi să încerce noi strategii”, susține logopedul.

Stima de sine este esențială pentru ca un copil să fie fericit și să aibă succes. Este recomandat să nu îl comparați cu alții. Acest lucru îi poate influența convingerile interioare și îl va face să devină fie introvertit fie dimpotrivă, răzvrătit.

„Concepţia despre sine începe să se formeze în jurul vârstei de un anișor, în jurul vârstei de 4 ani copiii se autodefinesc prin comportamente concrete, preferinţe, posesiuni sau membrii familiei sale. Între 5 şi 7 ani are loc o schimbare importantă în modul în care copiii se autodefinesc. Ei încep să se descrie prin intermediul trăsăturilor generale precum: inteligent, puternic, curajos, atent, prietenos, ordonat, harnic etc.

Cert este faptul că părinţii au rolul definitoriu în procesul de construire a stimei de sine. Ei transmit idei, convingeri şi valori culturale cu privire la modul prin care copiii se autodefinesc. Orice le spunem copiilor noştri despre ei, și în mod repetat, conștient, ei vor crede”, menționează Doina Adașan.

Doina Adașan vine cu câteva recomandări pe care le poți face ca părinte, pentru a-ţi ajuta copilul să dezvolte o stimă de sine sănătoasă.  

„Comunicarea nonverbală – ce transmitem prin gesturile noastre?  

De ce este important să fim atenţi şi la comunicarea nonverbală? Oamenii tind să reţină cum ne-am comportat cu ei, mai degrabă decât ce le-am zis. Gesturile noastre spun mai multe decât cuvintele. Cum stăm în raport cu fiul sau fiica noastră când îi vorbim? Coborâm la nivelul său? Îl/o privim în ochi? De asemenea, şi comunicarea paraverbală transmite multe mesaje copilului. Tonul pe care îl folosim îi transmite interlocutorului indirect părerea noastră despre el.

Dă-i şansa să se simtă capabil şi competent!

Dacă îl vezi că îşi doreşte să se îmbrace singur, să te ajute cu vasele sau să îşi lege şireturile, lăsă-l să încerce chiar dacă durează mai mult decât dacă l-ai ajuta tu. Dacă nu reuşeşte din prima, încurajează-l să încerce din nou. Activităţile trebuie corelate cu vârsta, astfel încât copilul să aibă şanse de reuşită. Un mottou definitoriu pentru părinți: Nu fă în locul copilului ceea ce este apt el singur să facă”, a mai adăugat logopedul, Doina Adașan.

Totodată, logopedul îndeamnă părinții să aprecieze ceea ce face copilul său, indiferent dacă reuşeşte ce şi-a propus sau nu, dacă pierde sau câştigă.

„Copilul trebuie să înveţe că cel mai important este să încerce, indiferent de rezultat. Corect ar fi să apreciem efortul depus şi să fim obiectivi atunci când oferim feedback. Spre exemplu, putem spune: „am văzut că ai reuşit să te concentrezi și să fii calm în timp ce legai șireturile, chiar dacă mai urmează să exersăm. Îmi imaginez că nu ţi-a fost uşor, dar ai reuşit să obții ceea ce ți-ai propus””.

Nu îi soluționa toate problemele!

Dacă încercăm să ştergem toate obstacolele din calea copilului nostru, acesta nu va învăţa să gestioneze situaţiile dificile, care apar inevitabil în viaţa unui om, altfel spus noi, părinții tăiem aripile copilului. Rolul nostru este să îl învăţăm să-şi rezolve singur problemele, să îl încurajăm în descoperirea soluțiilor. Sigur, noi le suntem model şi uneori facilitator, dar copilul trebuie să fie parte din procesul de rezolvare a problemei, contribuind cu idei.

Arată-i că observi când face ceva bine!

Este în trend  să intervenim doar când copilul face ceva greşit. Însă când face ceva bine, de cele mai multe ori nu observăm sau alegem să nu spunem nimic. Cu siguranţă însă, dacă suntem atenţi, îl vom surprinde când face ceva bine: a făcut efortul să termine tema deşi a fost lungă, a făcut efortul de a folosi un ton normal al vocii a spune ce îl deranjează şi ce au nevoie de la sora/ fratele lor atunci când acesta le-a stricat un puzzle la care au muncit mult, a desenat un cerc pe care l-a transformat în soare, a aranjat hăinuțele pe scaun, a udat florile, a decojit ceapa, a făcut un compliment părinților, a folosit cuvintele de politețe”, este de părere Doina Adașan.

Modul în care noi, părinții ne valorificăm propria persoană,  va fi preluat de copiii noştri. Dacă nu ne urmăm dorințele ci ne punem mereu pe locul doi, sau trei, dacă nu acționăm și nu implementăm în practică planurile discutate, dorințele sănătoase, vom crea copiilor frica de a visa,

 „Un copil vine la consultația logopedului atunci când nu reușește să pronunțe corect unul sau mai multe sunete, are blocaje respiratorii, tulburări de voce, de ritm. Aceste dificultăți sunt unele premise, ce participă în mod direct la dezvoltarea încrederii în forțele proprii. Astfel, logopedul are o sarcină deloc ușoară:

  • Să motiveze copilul;
  • Să argumenteze necesitatea unei articulări corecte în exprimare;
  • Să construiască un traseu comun în crearea Eu –lui;
  • Să trăiască bucuria succesului și să găsească suficientă ambiție de a accepta insuccesul și de a continua până la reușite;
  • Să creadă în rezultatele ce vor urma și să fie consecvent în obiective și acțiuni;
  • Să coopereze cu familia copilului în realizarea cât mai rapidă a scopului;
  • Să adapteze metode, forme, strategii de lucru.

Un copil ce se exprimă corect, fluent, poate structura o istorioară, poate exterioriza un gând o emoție trăită, își poate argumenta alegerea sau fapta, este un copil înțeles, fericit, cu o stima de sine înaltă. A încuraja un copil ca să abordeze o vorbire fluentă, expresivă  este o artă, un copil ce gândește critic, empatizează emoțiile și trăirile, este ferm, verbalizează și construiește oaze lingvistice este o minune”, menționează Doina Adașan.

Autoare: Alina Mîndrilă

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: