Cristina Gheiceanu și-a anunțat urmăritorii că este însărcinată când deja era pe ultima sută de metri, astfel multe detalii au rămas dincolo de pagina sa de Instagram. Proaspăta mămică a oferit un interviu pentru „Vorbe Bune cu Lilu” și astfel am aflat că a născut natural și că micuța Adela seamănă leit cu tatăl. 

Primul trimestru de sarcină a decurs perfect, dar îl al doilea Cristina a avut partea de o veste, care a îngrijorat-o foarte mult. 

„În cel de-al doilea trimestru, la un control medical mi s-a spus că am colul mult prea scurt și că am un risc mare de naștere prematură. Normal că acesta este un lucru pe care nicio mamă nu vrea să îl audă. A fost cred că cea mai urâtă zi din viața mea. A fost foarte greu și mămicile, care trecut prin asta știu despre ce vorbesc.”

Jurnalista a născut natural și fără epiturală. 

„Aici, în Elveția m-am simțit de parcă am fost unica femeie însărcinată sau unica femeie, care a născut și asta datorită felului în care o femeie este tratată aici.

Aici după ce naști aproape la fiecare 3-4 zile vine o moașă acasă, care vorbește cu tine, care te întreabă ce dificultăți ai mai întâlnit pe parcursul acestor zile cât ai fost acasă.”

Fetița îi seamănă leit lui Ovidiu. Cei doi au decis că încă este devreme să îți arate copilul pe rețelele sociale.

„Eu sper ea să mai crească un pic și să îmi semene și mie măcar un pic, dar până la urmă tot ce contează este să fie o fetiță sănătoasă și să aibă o copilărie cât mai frumoasă.”

Mai multe detalii afli din interviul realizat de Maria Onică pentru „Vorbe Bune cu Lilu”.