Ți se întâmplă frecvent să te „bântuie” gândurile negative și să nu poți scăpa de ele, orice ai face? Te macină seara, înainte de culcare, și dimineața, la trezire, dar oricât ai încerca să nu te mai gândești la problemă, să te concentrezi pe altceva nu ai reușit? Poate e cazul să nu le mai eviți sau ignori ci din contra.

Iată câțiva pași pe care să-i urmezi pentru a scăpa de anxietăți și gânduri intruzive, recomandați de andreearaicu.ro:

1. Identifică ideea principală

Pentru a scăpa definitiv de un gând intruziv, trebuie mai întâi să îl identifici corect. Ce îți spune mintea? Că nu ești suficient de bună, că nu poți face ceea ce ți-ai propus într-o anumită situație? Care este ideea principală pe care încearcă să ți-o transmită și de care încearcă să te convingă atât de tare?

Pentru a lua un exemplu concret, să spunem că gândul tău intruziv sună cam așa: „Nu voi putea face acel task, iar managerul meu este deja dezamăgit de mine”.

2. Pune întrebări

Odată ce ai identificat gândul care nu îți da pace, este timpul să îl interoghezi. Fii foarte fermă și nu accepta răspunsuri evazive! Este oare adevărat că nu vei putea duce taskul la bun sfârșit? De ce? De unde știi că nu vei fi în stare? Ai dovezi?

Pune toate aceste întrebări și urmărește răspunsurile sau, mai degrabă, lipsa lor. De cele mai multe ori, aceste gânduri negative nu se bazează pe nimic real, ci sunt doar frici iraționale, care vor părea absurde odată ce vei începe să le chestionezi.

3. Găsește erori și puncte slabe

După ce ai început să pui întrebări, canalizează-ți atenția pe găsirea de puncte slabe. De ce este acest gând inutil și de ce trebuie să dispară?

În exemplul nostru, nu cumva ai mai făcut taskuri similare? Și dacă nu, nu cumva ai abilitățile necesare pentru a te descurcă cel puțin bine? De ce ți-ar fi fost încredințat acest task, dacă managerul nu ar fi avut încredere în tine? Dacă managerul ar fi fost dezamăgit, ți-ar mai fi oferit acest task? Cel mai probabil, știi deja răspunsurile.

Având acest dialog interior, vei descoperi că gândul care nu te lasă în pace este, de fapt, inutil și fără sens. Respiră adânc și spune-i minții că poate renunța la ideea pe care o tot macină. Dacă gândul apare din nou, repetă-ți argumentele pentru care acesta nu este valid.

4. Validează

În cazul în care punctul 3 nu funcționează, iar gândul tău negativ pare încă valid, acceptă-l. S-ar putea că anxietatea pe care o simți să aibă un motiv. Poate chiar nu te simți pregătită pentru a rezolva taskul din exemplul nostru, iar acest lucru este perfect în regulă.

Validează acest gând și nu te judeca foarte aspru. Repetă-ți: „mă tem că nu voi putea rezolva acest task și că managerul meu va fi dezamăgit, și tot voi încerca și mă voi strădui să dau tot ce pot”.

5. Provoacă

O ultima strategie care îți va arată cum scapi de gânduri negative este provocarea acestora, fie că ele par reale sau nu în mintea ta.

Contracarează ideea că nu vei putea face taskul. Poate că un anumit element din task te intimidează, dar restul pare destul de ușor, dacă stai să te gândești. În plus, poate că ai o colegă sau o prietenă bună care îți poate oferi câteva informații utile. De asemenea, poate odată ce vei începe să rezolvi taskul, vei constata că nu e atât de greu pe cât credeai.

Aceste idei te vor ajuta să privești problema dintr-o perspectiva mult mai prietenoasă și mai relaxată, ceea ce te va ajuta să scapi de gândul obsesiv și să îl înlocuiești cu idei încurajatoare.

Sursa: Andreearaicu.ro

Foto: Pexels.com