În urmă cu 16 ani, zeci de cetățeni au plătit în avans pentru apartamente ce urmau să fie construite pe Șoseaua Hâncești, în cartierul Telecentru. Deși lucrările trebuiau finalizate în doi ani, acestea nu au fost niciodată duse la bun sfârșit. Acum, oamenii își caută cu disperare dreptatea, încercând să recupereze sumele investite, deși firma cu care au semnat contractele a fost lichidată, unul dintre proprietari a decedat, iar celălalt a fost cercetat penal.

„Noi am dorit să ne cumpărăm o casă, dar nu am reușit. Am reușit doar să grămădim suma asta, să împrumutăm de la prieteni, copiii care lucrează în Italia. Am împrumutat banii ăștia și i-am investit într-un proiect de construcție la firma Romprim”, a spus Gheorghe Colța, care se numără printre cei circa 40 de investitori într-un proiect imobiliar în cartierul Telecentru, care nu a mai fost dus până la bun sfârșit, transmite tv8.md.

Bărbatul susține că a încheiat contractul pentru un apartament de 81 de metri pătrați, cu două odăi, și a achitat 48.551 de euro.

„Ei aveau conturi în bancă, aveau tehnică, bunuri materiale aveau. Deci noi ne-am convins, la moment, cred că am fost naivi, ne-am convins că firma e serioasă. De atâta așa am investit integral în creditul respectiv”, mai spune acesta.

Când au decis să rezilieze contractul cu această firmă și să-și întoarcă banii, ei s-au adresat în instanță și au reușit să primească titlu executoriu care confirmă dreptul că-și pot recupera banii. Cu toate acestea, nici până astăzi nu și-au luat banii, fără ca să înțeleagă de ce.

Bărbatul spune că ei pur și simplu își doresc banii înapoi. „Asta a fost o schemă, o schemă bine gândită, bazată pe legi care poate să ne răstoarne tot ceea ce vrem să facem noi, să cerem, înțelegeți? Și asta vă dau mai mult de 100% că asta e o schemă.”

În această schemă au picat nu doar oamenii de rând, dar și instituțiile statului. În anul 2008, Ministerul Apărării a plătit în acest proiect, în calitate de CO-Debitor, din sursele contului cu destinație specială, o sumă care atunci era în jurul valorii de două milioane de lei. Locuințele urmau să fie oferite unor militari.

După declararea insolvabilității companiei, administratoare de insolvabilitate a fost aleasă Irina Selevestru, care, conform legii, trebuia să acționeze conform legii pentru recuperarea creanțelor și întoarcerea lor către creditori.

De menționat că aceasta a mai fost vizată într-o investigație, fiind și administratoarea insolvabilității și pentru Air Moldova, și alte companii controlate de oligarhi, cu probleme penale.

„Am muncit foarte mult pentru oamenii ăștia. Eu nu știu dacă cei despre care dumneavoastră vorbiți sunt incluși în tabelul creanțelor sau nu, pentru că procedura de insolvabilitate este o procedură separată, specifică. Ca creditorul să-și poată recupera o creanță, el trebuie să fi depus o cerere de validare și să fie validat de către instanța de insolvabilitate. (…) Pentru hotărârea de atragere la răspundere subsidiară eu am muncit pentru dânsa și asta a fost o hotărâre care a încasat de pe asociați 97 de milioane de lei, pentru creditorii care au fost incluși și nu au fost achitați”, a menționat fostul administrator insolvabilitate „Rom-Prim SRL”, Irina Selevestru.

O parte dintre investitorii acestui proiect imobiliar o acuză pe Selevestru că i-a abandonat, nereușind să le întoarcă banii. Cu toate acestea, ea spune că a reușit să obțină, prin instanță, de la fondatorii ROM PRIM suma de 76 de milioane de lei, ce trebuia să fie împărțită oamenilor.

După ani întregi, în care dosarul intentat pentru escrocherie s-a tot perindat prin instanțe, în ianuarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a decis încetarea urmăririi penale în privința fondatorilor companiei ROM PRIM. Unul dintre ei a decedat, iar pentru celălalt, conform deciziei de judecată, „din motiv că există alte circumstanțe care exclud sau condiţionează tragerea la răspundere penală”, fără alte mențiuni.

 

Distribuie articolul: