Deseori ne ciocnim cu situația în care trebuie să scriem despre cazurile care implică copii în situații de risc. Acest subiect este unul cu totul delicat și necesită o abordare corespunzătoare. Cei de la Mediacritica.md au realizat un material informativ referitor la acest subiect, în cadrul căruia oferă niște clarificări foarte utile. Mai multe detalii, vezi mai jos. 

Aceste materiale care, în unele cazuri pot crește semnificativ rating-ul unei redacții, implică și o doză deosebită de precauție astfel încât un pic de lipsă de prudență din partea unui jurnalist poate provoca suferințe atât copilului care a fost victimă a unei infracțiuni sau a unui accident, cât și familiei acestuia. 

Cum scriem ca să nu dăunăm?

Specialiștii în domeniu ne îndeamnă să respectăm de fiecare dată interesul superior al copilului. Asta înseamnă să scriem în așa fel încât să nu încălcăm în niciun fel drepturile sale, să nu afectăm starea lui psihică şi integrarea în societate.

Dauna cea mai mare pe care o poate aduce un jurnalist unui copil în situație de risc este să îl expună public prin informațiile pe care le va prezenta în știre/articol.

Ca să evităm astfel de situații, protejăm identitatea minorului. Asta înseamnă să nu prezentăm public numele, prenumele copilului sau ale părinților, numele localității în care aceștia se află, adresa domiciliului. Jurnaliștii au obligația să trateze cu mare atenție și alte detalii, precum vârsta copilului, clasa/școala în care învață, numărul de copii în familie, gradul de rudenie cu alte persoane din sat/oraș. Aceste detalii, de rând cu indicarea denumirii localității, pot duce ușor la identificarea copilului. Ar trebui să ne asigurăm, de asemenea, că nu expunem copilul dacă arătăm casa sau comunitatea în care acesta locuiește. 

Expresia diavolul se ascunde în detalii este valabilă și pentru materialele de presă la subiecte sensibile, cum sunt cele despre copiii în situații de risc. Astfel, un detaliu pe care l-am considerat nesemnificativ ne poate juca festa și poate expune public copilul și familia acestuia. De exemplu, e suficient să spunem (așa cum a făcut acum câțiva ani un post de televiziune de la noi) că tatăl unui anumit copil, abuzat sexual de câțiva colegi de clasă, este preot în orașul X. Astfel, chiar dacă jurnaliștii au protejat identitatea (nu au dat numele, prenumele copilului), persoana vizată a putut fi identificată cu ușurință de oamenii din localitatea sa, deoarece acolo activa un singur preot.

Jurnaliștii ar trebui să fie atenți și la alte detalii, cum ar fi numărul copiilor în familie. Dacă prezentăm denumirea concretă a localității și adăugăm că în familie sunt 8 sau 9 copii (o cifră mai rar întâlnită în condițiile Republici Moldova), șansele ca acel copil să fie identificat sunt, la fel, extrem de mari.

De exemplu, în cazul femeii care și-a abandonat pruncul nou-născut într-o vie, unii jurnaliști au menționat satul în care locuiește familia. Informația a fost completată și de alte fapte – familie social vulnerabilă care are patru copii, trei dintre copii sunt la școală și unul e la grădiniță, dar și că ambii părinți ar face abuz de consum de alcool.

Mai mult, în unul dintre reportajele difuzate la unul din posturile TV, imaginea femeii a apărut fără a fi blurată. În acest caz, de pe urma neprotejării identității mamei au de suferit copiii, care pot deveni țintă a stigmatizării sau discriminării din partea altor copii sau adulți din localitate.

Unii colegi din presă ar putea reproșa că, în localitățile mici, detaliile unor tragedii de acest fel oricum sunt cunoscute de toată lumea. Totuși, e o mare diferență între un sat și o țară.

O altă dilemă a jurnaliștilor este să nu fie învinuiți că scriu povești, dacă nu prezintă cât mai multe detalii concrete despre localitatea în care s-a produs abuzul, despre victimă și abuzator. Și această dilemă trebuie rezolvată în interesul copilului – faptul că indicăm localitatea concretă în care a avut loc un caz de abuz asupra unui copil nu îl ajută cu nimic pe acel minor, dar îi poate dăuna grav, în primul rând stării lui emoționale. Respectiv, e suficient să spunem că un anumit caz a avut loc într-o localitate din nordul/sudul/centrul republicii.

Sunt și excepții?

Situațiile în care jurnaliștii pot divulga identitatea copiilor care se află în situații cu conotație negativă sunt descrise în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Este vorba de situaţiile în care interesul public cere ca un anumit copil să fie identificat – de exemplu atunci când acesta a dispărut, a fost răpit sau se află în pericol iminent. Este și cazul băiețelului din Hâncești, care a dispărut, după care a fost găsit decedat în toaleta din curtea casei. Identitatea copilului a fost divulgată la momentul când s-a anunțat dispariția acestuia.

De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul acţionează, cu acordul părinţilor sau tutorilor, în interesul superior al copilului. Atenție, însă – uneori părinții pot să nu-și dea seama că, divulgând identitatea copilului, îi pot face rău, adică îl pot expune la discriminare sau la noi abuzuri. Astfel, jurnaliștii au obligația să analizeze urmările care pot surveni în urma divulgării identității.

Iar despre cum este perceput „senzaționalul” în materialele cu copii și cum stau lucrurile atunci când ne dorim să-i intervievăm, află în continuarea materialului pe mediacritica.md.

Sursa: Mediacritica.md