O cititoarea ne-a trimis confesiunea ei. Ne-a scris că a făcut sex cu mai mult de 30 de bărbați și ar vrea ca femeilor să nu le mai fie rușine de numărul partenerilor. Publicăm integral articolul scris de cititoarea noastră.

Sunt sigură că v-a șocat titlul. În viziunea unora, sunt o femeie ușoară, ca să nu spun altfel. În viziunea altora, sunt o femeie care își explorează și-și acceptă sexualitatea. Fiecare bărbat care mi-a trecut prin pat, mi-a oferit o lecție.

Nu, nu îmi pare rău. Acum am o relație sănătoasă. Acum știu ce vreau. Pot să-mi exprim clar dorințele, și cele emoționale, și cele sexuale.

Chiar dacă unii mă consideră o fufă, eu mă consider o femeie împlinită, încrezută în sine, care și-a trăit anii tinereții din plin. Am avut parte de sex prost, am avut parte de sex fenomenal, de bărbați aroganți, de bărbați iubitori, de bărbați însurați, de cei care nu știu ce vor. Chiar dacă majoritatea vor spune că bărbații se foloseau și eram un obiect sexual pentru ei, vă pot răspunde că mereu știam ce vreau și ce vor bărbații de la mine. Era, dacă vreți, un schimb. Da, știu, e șocant pentru majoritatea. Dar femeile, de asemenea, se bucură de sex și pot avea o viață sexuală bogată.

Iată lecțiile pe care le-am învățat în perioada mea de glorie, dacă o putem numi așa.

Știu ce vreau

După multe relații eșuate, compromisuri, lacrimi, în sfârșit știu ce vreau. Sunt încrezută în sine și știu că merit un bărbat bun, care să mă respecte. În prezent, am un iubit care nu mă judecă și care știe de viața mea zbuciumată. În sfârșit, am relația pe care mi-o doresc.

Mi-am redescoperit corpul

Am învățat atât de multe despre corpul meu, ce-mi face plăcere, ce nu. Am învățat să cer și, uneori, să fiu eu cea egoistă. Sexul a devenit perfect. Sexul, în sfârșit, mă satisface.

Bărbații sunt emoționali și adesea nu știu ce vor

Știți acel mit? Că bărbații ar fi raționali și femeile emoționale. Bărbații au sentimente, fac dramă, bârfesc și nu știu ce vor. Nu trebuie să judecăm un om în funcție de gen. Astfel am cunoscut bărbații. Ei, de asemenea, își doresc atenție, să fie ascultați și iubiți.

Am înțeles ce fel de bărbat îmi doresc

A fost cea mai importantă lecție. Nu există bărbatul perfect și nu ar trebui să-l caut. Am înțeles însă ce defecte nu suport. Iubitul actual însumează calitățile pe care le căutam la un bărbat.

Am învățat să mă pun pe primul loc

Am învățat să mă iubesc și să nu cedez. Nu poți iubi pe cineva dacă nu te iubești pe tine însuți. Nu poți avea o relație sănătoasă dacă nu înveți să fii într-o relație cu tine însuți. Sunt o femeie căreia îi place atenția, să fie admirată și dorită. Bărbații care mi-au trecut prin pat m-au ajutat să mă văd ca pe o femeie frumoasă, care merită să aibă ceea ce își dorește.

Distribuie articolul: