Femeia care acum aproximativ o lună a fost agresată cu acid de către soțul ei a furnizat mai multe detalii despre incident. Ea și fiica ei au fost transportate la spital cu arsuri grave și au suferit mai multe intervenții chirurgicale. Acum, ambele au nevoie de reabilitare.

În cadrul proiectului „Femeile nu tac”, Nicoleta a împărtășit că l-a întâlnit pe soțul ei acum 13 ani, când avea 22 de ani, iar el în jur de 44 de ani. Ea menționează că diferența de vârstă nu a fost un factor intimidant pentru ea.

„Din start era o relație de prietenie, după care m-am atașat de el și au apărut sentimente. (…) El cumva se purta frumos cu mine și eu mă simțeam protejată într-un fel”, mărturisește Nicoleta.

Aceasta zice că părinții săi nu au fost de acord cu relația lor: „Mi-au spus că el e matur și eu sunt prea tânără. Ei au avut dreptate”.

Nicoleta relatează că soțul ei avea o relație dificilă cu toată lumea, inclusiv cu prietenii și rudele. Potrivit ei, bărbatul este arogant și poate să ofenseze cu ușurință pe cineva.

Fetița lor a venit pe lume peste patru ani de la începutul relației lor. Nicoleta afirmă că a dorit foarte mult un copil și că a fost așteptat cu nerăbdare.

„Cât am fost însărcinată, el a avut grijă de mine, mergea cu mine la medic. S-a bucurat mult când a auzit că va deveni tată. A fost o relație stabilă atunci”, își amintește Nicoleta.

După nașterea fetiței, timp de un an, bărbatul a început să se separe de ea și de copil: „Eu dădeam vina pe mine. Mă gândeam că problema e în mine”.

Apoi, bărbatul o manipula și o ofensa. „Dar în ultima perioadă începea să fie agresiv verbal”, mărturisește femeia.

La un moment dat, ea a decis să se mute cu traiul la Chișinău. Nicoleta muncea în Capitală și mărturisește că-i era greu să se deplaseze zilnic din sat în oraș.

„Când am văzut că nu mă mai descurc, am decis să mă mut aici. Am găsit o chirie și stăteam aici. Familia o întrețineam eu, din salariul meu. El avea grad de invaliditate și toți banii lui se duceau pe medicamente pentru el”, explică femeia.

Îi era milă de el, spune Nicoleta, pentru că era bolnav și devenea din ce în ce mai grav. „Eu i-am promis că voi avea grijă de el”, povestește femeia.

La scurt timp, din cauză că nu se mai descurca cu cheltuielile, femeia a decis să plece în străinătate la muncă. Ea s-a angajat la o familie din Franța, în calitate de bonă. Fetița a rămas cu soțul său în Republica Moldova.

„Eu nu am stat mult peste hotare ca să fac mulți bani, dar oricum le trimiteam bani mereu”, spune Nicoleta.

Însă, la un moment dat, Nicoleta a observat că fetița sa se comportă altfel. Fata nu mai dorea să meargă cu tatăl ei la școală, nu suporta ca el să o atingă sau să-i spună ceva. Atunci, Nicoleta a înțeles că ceva nu este în regulă și, prin urmare, a decis să revină acasă.

„Am discutat cu fetița și ea mi-a spus că se uită în ochii lui și o sperie privirea lui. (…) Înainte el mi-a trimis un mesaj că vrea să mă omoare. Și eu i-am zis că, dacă vrea să mă omoare, să nu o facă în prezența copilului. El voia să pară că nu este adecvat. Se prefăcea că-și pierde cunoștința, făcea niște acțiuni de copil mic, spunea mereu că-l doare capul, că îi este rău, eu deja credeam în boala lui”, își amintește Nicoleta.

În ziua tragediei, femeia povestește că a revenit acasă, a făcut baie și s-a întins pe canapea ca să se odihnească 10 minute.

„El a ieșit, s-a asigurat că nu este nimeni din vecini, a intrat deja cu acidul deschis, fără capac, și l-a turnat peste mine. Eu am fugit până la bucătărie și fata probabil a auzit cum eu strig și a alergat spre mine, și am înțeles că ea vine spre mine, și i-am zis: „Te rog, fata”, și el a turnat totul spre mine. Dar cred că cumva a nimerit și peste fată. A zburat acid peste tot și pe pereți. El nu zicea nimic atunci. Totul s-a produs în câteva secunde. Eu nu țin minte nimic. Am coborât pe scări, am ieșit afară ca să ne ajute cineva. Strigam pe coridor ca să iasă cineva să ne ajute. Am strigat afară, toți se uitau la mine. Un vecin m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am zis că m-a stropit cu acid și a chemat ambulanța. Apoi nu mai știu, mi-am pierdut cunoștința”, povestește Nicoleta.

Își putea pierde viața în acea zi, zice ea:

„Mi s-a făcut transplant de piele. Eu nu prea îmi dădeam seama ce se întâmplă. Lângă mine era sora mea. Medicii nu mi-au explicat nimic din ce s-a întâmplat, cred că au încercat să evite discuția pentru că am avut un șoc mare. Mi-au spus că este o miracol că mai trăiesc. Am avut arsuri de gradul patru”.

Femeia are nevoie de reabilitate și, respectiv, de mulți bani. Astfel, ea s-a gândit că temporar ar fi bine să locuiască în același apartament.

„Pe mine m-au sunat și mi-au zis că în două zile să caut chirie pentru fetiță și soră. Eu eram în spital. El a fost dus în Spitalul de Psihiatrie și acolo nu este voie să stai mai mult de 30 de zile. El urma să vină acasă. Acum el este în Penitenciar. El a spus că nu regretă nimic din ce a făcut”, zice Nicoleta.

Reamintim că o femeie și fiica sa în vârstă de doar șapte ani necesită ajutor, după ce au fost agresate cu acid de către soț. Acestea au fost aduse la spital cu arsuri severe, au trecut prin mai multe intervenții chirurgicale și sunt programate pentru altele în viitorul apropiat.

 

Distribuie articolul: