Acum patru ani, în satul Roșietici, raionul Florești, în podul unei case vechi a fost descoperită o adevărată comoară fotografică. Imagini care păstrează spiritul anilor 1955-1973 și care te teleportează cumva în acele timpuri, în mediul rural moldovenesc. Fotograful „amator”, Zaharia Cușnir, cu o viziune aparte, a lăsat 0 moștenire imensă în urma sa, care povestește fără cuvinte realitățile sovietice.

Un artist necunoscut, un fierar…

Platforma online de promovare a artiștilor din diferite sfere de activitate – „din pod” – a lansat zilele trecute un film despre fotografia lui Zaharia Cușnir. Tânărul regizor Victor Galușca dezvăluie cum a descoperit comoara celor aproape 4000 de negative fotografice.

În primăvara lui 2016, Victor Galușca, pe atunci student la Academia de Arte, care explora satul Roșietici în căutarea unor spații interesante în care să filmeze, a făcut o descoperire impresionantă în podul casei părăsite, în care a locuit cândva Zaharia Cușnir.

Zaharia Cușnir s-a născut în 1912 și era al șaisprezecelea copil în familie din satul Roșietici, județul Soroca și a făcut școala în satul vecin, apoi liceul pedagogic la Iași. A trăit toată viața în Roșietici, unde, după ocupația sovietică din 1944, a reușit să mai lucreze un an ca învățător la școala primară din sat. Nu sunt date exacte despre câți ani a lucrat la școală înainte de ’45. Apoi a fost dat afară și nevoit să facă munci necalificate, consemnate în carnetul de muncă: „săpat pământ înghețat, salahor la zidit, scos piatră, cărat lut 1 km, aruncat pământ, stricat zid, mânat vite”. Bătrânii din sat își amintesc că o vreme s-a opus colectivizării, a fost edinolicinik (așa-i numeau rușii pe cei care refuzau să se înscrie în colhoz, colectivul agricol în Uniunea Sovietică). Pentru asta a făcut pușcărie. A fost apoi fierar, zidar, sobar, lucrător de rând în colhoz. Nu avea studii în fotografie ci a învățat să fotografieze de la un nepot întors acasă din armată.

Foto: Zaharia.md

Regizorul a dezvăluit în cadrul interviului că demnitatea și verticalitatea pe care a observat-o la oamenii din imagini l-au inspirat, iar acum lucrează asupra unui documentar despre Zaharia și fenomenul fotografiei lui.

„Probabil el a avut un simț aparte la modul cum vedea oamenii. Astfel era relația lui cu oamenii care stăteau în fața lui.  Fotografia lui conține informații pentru noi în prezent, cum se îmbrăcau oamenii, cum arătau ei, ce obiecte aveau în jurul casei lor. O foarte interesantă este că tu nu vezi nicăieri oameni grași. În anii 60 în Moldova nu erau oameni grași…

Fotografia funcțioanează un pic rațional. Ea are profunzime și informația vizuală care se păstrează în ea este stratificată. Înțelegi că în fotografia asta se conține un eseu, un referat, film întreg…”, explică Victor.

Oamenii îi chemau să le facă poze la evenimentele importante – nuntă, cumetrie, înmormântare, când aveau nevoie de fotografii pentru acte sau își doreau câte o fotografie de familie. Așa a ajuns Zaharia să facă portretele oamenilor din câteva sate: Cașunca, Rogojeni, Țâra, Ghindești, Roșietici și Cenușa. Bărbatul a murit în 1993.

3873 de negative

„Am venit în satul ăsta pentru prima data în 2016. Am venit fiindcă căutam un loc unde să-mi filmez documentarul meu de licență. Și fiindcă sunt multe case distruse și abandonate eu intram în ele și filmam obiectele pe care oamenii le lasă în urma lor când pleacă. S-a întâmplat că aici când am intrat în casă, prin gaură, probabil din pod, cădeau niște negative. Și am găsit pentru început vreo 15 și le-am luat la Chișinău și am văzut că ele prezintă realitatea satului ăsta, pentru că aici sunt băștile. Băștile sunt niște bordeie. Și când am ridicat un negativ la soare și am văzut băștile, mi-am dat seama că ele sunt făcute aici. Mi-am dat seama că ele sunt o paralelă între prezentul distrus și trecutul în care erau oamenii în satul acesta.

Peste vreo două săptămâni am revenit în sat și am intrat în casă și exact în același loc am mai găsit niște negative. Și asta a fost un pic ciudat și mi-am dat seama că prin gaură ele cad. Am urcat în pod fără scară. Tot podul era plin de obiecte, hârtii, tot felul de chestii și printre ele erau plicuri cu negative erau împrăștiete. 3873. Toate în stare bună”, mai dezvăluie regizorul.

Primul fotograf care a văzut și reabilitat aceste negative a fost profesorul regizorului, Nicolae Pojoga. El a înțeles că acestea sunt ceea ce lipsea despre istoria noastră. Erau exact fotografiile din copilăria lui. „A început să lucreze la ele, voluntar fără vreun suport”, povestește tânărul. Domnul Pojoga are cancer. Oricine vrea să-l ajute îl poate contacta pe Victor sau direct pe fotograf. „Dumnealui este unicul om din Moldova care ar putea să facă o cecetare aprofundată în câmpul fotografic și a istoriei Molodovei și sper să se facă bine și să ne spună tuturor informația pe care o deține”, mai menționează regizorul.

Aflați ce a mai povestit Victor despre descoperirea impresionantă din acea primăvară, dar și ce a aflat mai târziu despre Zaharia Cușnir, în video de mai jos.

Povestea lui Zaharia Cușnir a fost relatată și în presa din afara țării, a ajuns chiar și la BBC. Pe 3 ianuarie 2020 a fost lansată o arhivă foto online, zaharia.md a cărei curatori sunt artiștii Victor Galușca, Ramin Mazur și Nadejda Cervinskaia.

Sursa video: Facebook/dinpod

Sursa foto: Facebook/ZahariaCusnir


*Urmărește canalul nostru de Telegram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de  Viber – Revista #EAmd Join Revista #EAmd 

WhatsApp – Revista EA