Astăzi îți prezentăm istoria Iei încă de când se confecționa din cânepă. La creația unei ii se putea munci de la câteva luni până la un an. Elisaveta Maria și-a amintit cum urmărea de mică cum mama ei muncea la confecționarea iilor și a păstrat această frumoasă tradiție de familie. 

Elisaveta Marina s-a născut în satul Marineşti, Cernăuţi, Bucovina în anul 1951. A învăţat 8 clase în localitatea de baştină, iar clasele 9-10 în localitatea Boian, sat foarte bogat în ii tradiţionale. A făcut Universitatea Tehnică din Chişinău. Cum se coase o ie a văzut de la mama ei și a continuat șă transmită acestă tehnică și tinerelor de astăzi. Care sunt amintirile dvs! legate de ia românească? Cum ați descoperit-o?
„Ia românească am descoperit-o de acasă şi am început lucrul stând lângă mama. Am văzut cum se cultivă cânepa, am văzut cum se curăţă, am şi participat la muratul cânepii. Muratul cânepii presupune că atunci când era coaptă, se strânge, se făceau scopi (30-60 de snopi).

Țin minte că duceam cânepa la baltă cu căruța și puneam cânepa într-un rând sau două, într-o parte puneam un băţ mare ca sprijin şi pe beţe puneam greutăţi ca să se scufunde în apă. Făceam asta în lunile iulie-august când era apa caldă şi se ţinea 10-14 zile. În timpul muratului, întorceam cânepa de pe o parte pe alta. Când vedeam că e murată, o spălam şi o curăţam de frunze şi o scoteam la mal. Mie nu îmi plăcea să fac asta, dar trebuia să merg cu mama la murat cânepă.

Pe urmă, cânepa era uscată pe mal sau o duceam acasă. O dădeam prin bătălău ca să scoatem puzderia (partea lemnoasă a cânepii). Fibrele se dădeau printr-o raghilă sau mai literar – prin două pieptene de fier. Se ţesea o pânză mai dură, iar din firele mai lungi să făceau cămaşele de o calitate mai bună. După aceasta se torcea cu fusul, dădeam prin răşchitoare, le legam, făceam torturi, se înălbeau în perioada iernii, pentru că trebuia leşie. Leşia se făcea din beţe de răsărită, pentru că era cea mai bună. O spălam de 2-3 ori. Dacă nu ne plăcea, o mai înălbeam.

În final se ţesea. Dacă nu ne plăcea pânza, o înălbeam vara în curte. Mama mă punea să frec pânza cu săpun şi o întindeam la soare. Dar soarele nu trebuia să o usuce tare, doar aşa – semiuscat. Şi după ce se înălbea, trecea un an, fapt după care se începea croiul şi modelul. pentru a face o ie. La o ie se lucra un an – pregătirea pânzei, al doilea an era ţesutul, iar al treilea an era brodatul.

În regiunea Cernăuţilor iile se numeau cămăşi sau cămăşoaie şi erau de trei feluri: de sărbători foarte mari, cum ar fi la nunți, de ocazii mai obișnuite şi de fiecare zi, acestea erau cele mai simple, doar cu o horboţică la poale şi la gât.

Țin minte că nora trebuia să coase ie pentru viitoarea soacră şi dacă celei din urmă nu-i plăcea, nuntea se anula. Aceste ii erau foarte frumoase şi erau cusute pe cea mai fină pânză.”

Cum se purtau iile tradiţionale în copilăria DVS. de mamele şi bunicile din zona dvs? Când ați avut o ie pentru prima data?
„Femeile de la noi din sat purtau cămaşe, fiind ţesute din cânepă. Dacă ieşeau din ogradă, trebuia să poate o ie albă, care aveau măcar câteva floricele sau măcar ceva. Dar să nu fie cea care era purtată în curte. Duminca când mergeau la biserică, femeile purtau ii tradiţionale și erau doar pentru biserică.”

Povestiţe-ne când ați cusut prima ie?
„Eu cu mama nu am cusut. Doar le-am admirat. Când am venit la Chişinău nu mai era la modă să porţi ii. A fost o perioadă parcă au dispărut iile. Şi asta s-a datorat că nu mai era cânepa și pânza nu se mai făcea.”

Cum vă pare faptul că se revine la portul popular?
„Eu cred că o familie când este îmbrăcată în portul popular se simte o armonie între bărbat şi soţie. Portul nostru popular este atât de fin. Oriunde nu te-ai duce e ca un buletin de identitate. Noi, cei din Bucovina, avem seria noastră de ii, aici de asemenea, în centru e într-un fel, la sud altfel, la nord altfel. Dar nordul Moldovei şi Bucovina sunt aproape identice. De ce trebuie să păstrăm? Trebuie să păstrăm pentru că asta e viaţa noastră, asta e amintirea noastră, asta e identitatea noastră. Oriunde nu te-ai duce, dacă te îmbraci în ie, deja te deosebeşti de celălalt.”

Cât timp vă ia să coaseţi o ie și care e cea mai frumoasa si cu care va mândriți?
„Mă mândresc cu cea care am făcut-o prima. Dar am făcut-o mult timp. Şi primul lucru pe care îl faci, îl faci pe pânză. E foarte gingasă, e foarte fină şi e foarte greu. Eu am lucrat la ea cinci luni.”

De unde cumpăraţi materie primă?
„Materia primă o cumpăr din România pentru că e mai calitativă. Avem noi şi pânză de a noastră. Uneori mai găsesc rămăşite prin lăzile bunicilor, câte un vălătuc de pînză.”

Cum vă promovaţi? Cum vindeți creațiile Dvs?
„Creaţiile noastre, practic, că nu le vindem. Toate meşteriţele ori fetele care vin la şezătoare, şi fac o ie, nu cred că le-ar vinde. Cât lucru şi cât timp.. dacă ai făcut-o cu trudă nu poţi să te desparţi de ea.”

Participarea la evenimentele de profil, cum ar fi Ziua Universală a Iei de pe 24 iunie din Chişinău, vă ajută să vindeţi creaţiile dvs?
„Da, eu am participat la festivalurile care au fost la noi în Moldova: şi la Ia Mania şi la Festivalul Portului Naţional. La toate.”

Ce reacţii sunt din partea conaţionalilor şi a străinilor când văd creațiile? Care e prețul unei ii?

„La iile moderne preţurile sunt mai mici, iar colecţia de ii vechi, nu o vindem. Conaţionalilor le plac iile noi, dar cel mai mult le admiră cele vechi. Pentru străini cumpără mai mult moldovenii care au prieteni peste hotare.”

Interviu realizat de Daniela Gorincioi, stargiară Ea.md.

 

Distribuie articolul: