Stepan, un motan cunoscut pentru fotografiile sale de pe Instagram, s-a întors acasă, la Harkov. Motanul Stepan a fost nevoit să părăsească orașul natal, cu stăpâna sa, Anna, din cauza războiului. Dar, recent, pe pagina sa de Instagram, el a anunțat că s-a întors acasă.

,,Sunt acasă”, se arată în descrierea fotografiei. Fanii s-au bucurat și i-au scris: ,,bine ai venit acasă”, ,,aveți grijă de voi”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Степан (@loveyoustepan)

Într-o poză, motănașul stă la geam, trist și îngândurat, iar pe fundal putem vedea o clădire distrusă de armele rușilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Степан (@loveyoustepan)

Motanul și stăpâna sa sunt implicați în acțiuni de caritate. Aceștia au reușit să strângă 15000 de euro pentru alimente destinate animalelor afectate de războiul din Ucraina.

Stepan a devenit celebru în întreaga lume pentru fotografiile sale făcute în casă, la masă, fie cu o ceașcă de ceai, fie cu un pahar de vin. Expresia motanului mustăcios din fotografii a fost atât de serioasă încât a captivat utilizatorii rețelei de socializare.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, pisica Stepan locuia în Saltovka de Nord, care a avut cel mai mult de suferit în timpul bombardamentelor rusești. În martie, pe Instagramul motanului nu a mai apărut nicio postare timp de aproape două săptămâni. În comentarii, mulți oameni s-au întrebat unde a dispărut Stepan și dacă este bine.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Степан (@loveyoustepan)


Ulterior, s-a aflat că Anna și animalul ei de companie au reușit să călătorească în Franța. Departe de casă, Stepan a primit un prestigios premiu al bloggerilor la Cannes.