Vezica unui adult poate ţine chiar şi jumătate de litru de urină înainte să simţim nevoia de a urina. E un lucru aproape incredibil, dar adevărat. Organismul ştie care este cantitatea de urină din vezică prin intermediul micilor receptori ce transmit informaţii către creier. Din fericire, majoritatea persoanelor au control asupra vezicii, aşadar atunci când simţim nevoia să urinăm fie mergem la baie, ori alegem să ne abţinem. Ce se întâmplă, însă, în organism atunci când alegem să ne abţinem frecvent?

Atunci când decidem să ne abţinem din urinat, sfincterul cilindric din vezică se închide pentru a nu permite urinei să ajungă în uretră. Aceşti mici muşchi îşi fac foarte bine treaba până când abţinerea devine un obicei constant. Abţinerea constantă poate slăbi muşchii vezicii urinare ce poate duce la retenţia urinară, o afecţiune în care capacitatea de golire completă a acesteia este împiedicată. Aceast lucru produce o senzaţie constantă de urinare.

Un caz straniu este cel al astronomului şi matematicianului danez Tycho Brahe ce a trăit în secolul XVI. În urma unui duel pe întuneric cu un alt nobil, bărbatul a rămas fără nas, iar tot restul vieţii a purtat o proteză din aur sau argint. Moartea lui Brahe a fost însă şi mai ciudată. Acesta a refuzat să plece de la un banchet pentru a urina deoarece considera că acesta este un gest al lipsei de etichetă. Atunci când a ajuns acasă, nu a mai putut urina deloc. La scurt timp a început să delireze şi a murit după ce vezica lui a pleznit.

Desigur, acesta este un caz particular, de obicei în cazul abţinerii îndelungate primul efect este că vezica nu mai poate fi controlată, pleznirea vezicii apare doar atunci când la bază sunt şi alte afecţiuni anterioare. Un alt efect al abţinerii îndelungate este reprezentat de apariţia infecţiilor urinare.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: