Tatiana Popa declară că are o mare dragoste pentru pedagogie, dar atenție și dedicație aparte pentru fiecare copil în parte, fără a face discriminare. A predat 10 ani la LTRF „Gheorghe Asachi”, iar din 2017 e profesoară de limba engleză și coordonatoare Educație Globală la Școala Internațională „Heritage”. De asemenea, Tatiana e Ambasadoare eTwinning din 2015, implicând elevii săi în proiecte de colaborare internațională. Profesoara COOL despre care vă povestim e adeptă a învățării pe tot parcursul vieții, indiferent de format – online sau față în față. Pentru interviul ce urmează, am rugat-o pe Tatiana să continue câteva propoziții dedicate profesiei sale.

Am îmbrățișat pedagogia…

…din fragedă copilărie, căci de atunci instructam copii vecinilor la diverse discipline școlare și, tot copilă fiind, mergeam împreună cu mama vara să o ajut la serviciu, ea fiind educatoare la grădinița din sat. Nu panificam atunci să devin pedagog, dar am decis mai târziu, în clasa a 12-a, să aleg facultatea de Limbi Străine, pentru a-i învăța pe alții ceea ce iubeam eu cel mai mult – limba engleză. Fratele meu m-a influențat să iau această decizie, iar astăzi nu îmi imaginez să fac altceva. Încă de pe băncile facultății știam că voi deveni cu adevărat profesoară. Finanțele și Băncile (a doua mea facultate) au rămas doar un vis – nu e locul meu acolo, nu m-am regăsit.

Cel mai dificil a fost…

…să învăț a gestiona timpul, a simți cum se scurg minutele în timpul orei în sala de clasă, astfel ca să planific orele mai bine și să realizez toate obiectivele propuse. Desigur, aceasta depinde de clasa de elevi, căci aceeași temă o predai în mod diferit la un grup de copii diferit. Totuși, „a simți” timpul este o artă!

Cea mai mare bucurie este…

…atunci când văd că elevii mei au succese! Când aflu că vreun elev/ă a obținut vreo bursă sau vreun job dorit, când îi văd realizați în vreun domeniu îmi crește inima cât o pâine. Este doar meritul lor, desigur, pentru munca depusă, dar eu sunt mândră că au fost/sunt și elevii mei. O altă recompensă enormă pentru dedicarea mea o simt atunci când primesc feedback de la elevi sau părinții lor. Am avut o situație un an în urmă, când trebuia să aplic la un eveniment și aveam nevoie de scrisori de recomandare (ce ironie, căci eu atâtea recomandări am scris pe parcursul anilor pentru elevi!). Am rugat foști elevi de-ai mei să scrie, dar și câțiva părinți actuali. Sincer, mi-au dat lacrimi de bucurie când le-am citit scrisorile. Și erau toate sincere, cu exemple concrete din viața de la școală – nici nu mai conta unde aplicam, eu deja răsplata pentru efort o aveam primită!

Nu voi înțelege niciodată…

…cum e să ai elevi favoriți, sau cum să ții la unii mai mult decât la alții. Mie elevii de asta și mi-s dragi, fiindcă toți sunt diferiți! Fiecare vine cu energia și aportul său la lecții, fiecare are talentele sale, iar la momentul oportun ei și le manifestă. Să vedeți ce lecții interesante avem noi, mai ales după ce îl descoperi pe fiecare în parte. Iar elevii mei pot să confirme: fiecare dintre ei poate fi ridicat în slăvi atunci când o merită, dar și repede poate fi coborât pe pământ, când e cazul. Eu sunt mereu de partea dreptății.

Nu este deloc dificil de împărțit atenție în clasă: cu unii copii comunic prin cuvinte, cu alții prin priviri, iar ei toți simt că sunt parte a lecției noastre. Desigur, respectul reciproc stă în cap de afiș – el stă la baza unei lecții de succes, indiferent de format, temă, etc. Unde respect nu e – nimic nu e. Având respectul la bază,dar fiind îmbibat cu umor și bună dispoziție, creăm o atmosferă de lucru productivă, pentru a atinge o finalitate așa cum ne-o dorim.

Mă dezvolt ca profesor…

Cred că toți acei care și-au ales profesia de dascăl, conștient și nesiliți de nimeni au îmbrățișat o profesie, pentru care mereu trebuie să înveți, să citești lucruri interesante, să descoperi lucruri fascinante (pe care apoi să le împărtășești elevilor, atunci când e cazul), să te dezvolți. În era digitală, pentru un profesor cel mai simplu este să își creeze propria rețea de învățare online – fiecare își alege persoane, teme, abordări care îi sunt pe plac. Dar nu avem dreptul să ne oprim de învățat, ori lumea nu s-a oprit de dezvoltat.

Motto-ul meu preferat este: „Dacă predai elevilor de azi așa cum ai predat celor de ieri, le furi ziua de mâine.” (John Dewey). Doar noi vrem să credem că facem o diferență cel puțin în viața unui elev de-al nostru, nu-i așa?!

Copiii acestui secol…

…nu s-au schimbat – timpurile sunt altele. Copiii sunt copii. Ei doar sunt norocoși să se fi născut ca digitali nativi. Sunt fascinată de abilitățile lor digitale, și nu de puține ori elevii mei m-au ajutat la diverse chestii, cum ar fi creare de videouri, instalare de softuri, etc. Este o onoare să am în fața mea copii deștepți! La fiecare început de an școlar eu am un milion de idei de proiecte și activități. Desigur, toată speranța mea e la elevii mei geniali – fără ei ideile mele rămân… doar idei. În acest an vom trimite mesaje și desene pe Marte, iar vocile noastre vor fi auzite pe tot globul!

Pandemia a venit ca…

…o furtună neașteptată peste noi, nu cred că există cineva care și-a imaginat înainte de luna martie că aveam să petrecem câteva luni închiși în propriile case, mai ales, predând la distanță. Eu sunt fană a cursurilor online – dar chiar și așa, nu mi-am imaginat vreodată că vom trece la predare la distanță pe neașteptate. Toată această gamă vastă de instrumente digitale nu reprezintă decât niște unelte care ne ajută să facem continuitatea învățării posibilă. Profesorul își desfășoară orele online urmând aceleași etape ale lecției, pur și simplu face uz de alte instrumente pentru a comunica, interacționa, brainstorming, lucru în grup – aceste activități sunt toate prezente, doar că în alt format – digital. Internet să fie, ori, dacă pandemia ar fi avut loc acum 10 ani, era mai grav. Elevii noștri au enumerat o mulțime de instrumente digitale noi pe care le-au descoperit în pandemie și pe care le vor utiliza după.

Dar nici vorbă nu poate fi despre înlocuirea orelor clasice, în sala de clasă, cu cele la distanță. Nu văd de ce unii pedagogi și-ar face griji în această privință! Copiii au stat izolați, împreună cu familiile lor, dar aceasta a fost o necesitate stringentă, nu o dorință sau un moft. Un copil nu va da interacțiunea reală, față în față cu prietenii săi pe niciun gadget din lume. Nimeni nu a anulat colectivitatea – omul este colectiv, ființă socială, iar izolarea ne crează o stare de anxietate. Cred că fiecare adult poate confirma acest fapt, nu doar copiii. Predarea la distanță a fost o soluție pe timp de criză și în stare de situație excepțională, nimeni nu tinde să înlocuiască predarea în școală cu predarea la distanță.

Cea mai mare descoperire a mea…

…a fost că elevii dedică o bună parte a lecției studierii profesorului din fața lor. Am realizat că observau toate detaliile (și respectiv, făceau complimente!). Atunci fosta mea șefă de catedră mi-a recomandat să port mereu accesorii. Asta și fac mereu! Astfel eu le captez atenția chiar de la început. Mai este un lucru care mă caracterizează: eu mereu le zâmbesc elevilor mei. Mă ghidez de faptul că eu aș putea fi unicul om care le zâmbește în acea zi, căci fiecare are povestea sa în spate, nu le știu viața personală, dar mă străduiesc mereu să le aduc o rază de lumină. Atunci când nu zâmbesc, ei mă întreabă dacă nu mă simt rău…

Nu mi-a plăcut niciodată…

…să văd unii elevi discriminați de către profesori. Arăta tare urât, indiferent care ar fi fost motivul. Descoperirea fiecărui elev în parte, implicarea tuturor în activități care le-ar dezvolta aptitudinile este ceea ce practic cu mare drag la clasă. Mă bucur enorm când descopăr că vreun copil este mai bun decât mine la ceva, fie tehnologii, desen sau multe altele – în așa caz le ofer podiumul să își manifeste talentul în fața tuturor. Câte minunății de produse crează acești copii talentați. Mă bucur eu, se bucură și părinții lor!

Peste 10 ani…

…voi fi tot profesoara care încearcă să schimbe lumea spre bine, într-un mod sau altul. Poate voi duce elevii mei în excursie pe Marte?! (râde)

Foto: Arhivă personală