Există numeroase obiceiuri pe care le adoptăm fără a realiza urmările acestora pentru sănătatea dentară. De multe ori sunt acțiuni care pot fi controlate cu succes odată ce le identificăm, acesta fiind primul pas în adoptarea unui stil de viață conștiincios. Odată cu renunțarea la aceste obiceiuri, vizitele la o clinică stomatologică vor fi doar de rutină, de aceea este bine să afli mai multe despre ele.

Alimentația nesănătoasă

Rolul alimentației pentru sănătatea dentară este bine știut, cu toate acestea nu întotdeauna oferim destulă atenție acestui aspect. Unele alimente și băuturi sunt mai dăunătoare decât altele, de aceea trebuie consumate în moderație, lucru dificil de multe ori. De exemplu, dulciurile sunt pentru mulți mici plăceri ale vieții, însă folosite pre des provoacă apariția cariilor dentare și afectează smalțul dinților. În această categorie intră și băuturile acidulate sau energizante, care conțin multe substanțe dăunătoare. Consumul frecvent al acestor tip de produse crește sensibilitatea dinților, afectează dinții și gingiile, iar în acest caz tratamentul la un medic stomatolog devine o urgență.

Din fericire, există multe alternative sănătoase și delicioase care pot înlocui aceste produse. Include în meniul tău fructe și legume, îndulcitori naturali și alimente bogate în fibre și vitamine, pentru a proteja dinții. De asemenea, nu uita să te hidratezi mereu, pentru un organism sănătos.

Igiena incorectă

Atunci când este omis periajul dinților și igiena cavității bucale nu e respectată, apar o mulțime de probleme dentare. Pe de altă parte, periajul prea puternic și excesiv are de asemenea consecințe negative. Ambele obiceiuri duc la deteriorarea dinților și la iritarea gingiilor, de aceea trebuie să acorzi atenție acestui aspect.

Urmează indicațiile specialiștilor și periază dinții de două ori pe zi, timp de aproximativ 3 minute pentru a îndepărta placa bacteriană și reziduurile alimentare, fără a pune prea multă presiune. Pentru spălatul pe dinți corect, este recomandat să folosești ață dentară sau un duș bucal, stabilind o rutină. Un aspect la fel de important este să alegi o pastă și periuță de dinți care să fie potrivită pentru tine.

Obiceiuri compulsive

De obicei, atunci când suntem stresați avem câteva obiceiuri de care nu suntem conștienți la moment, adesea până cineva ne atrage atenția. Acțiuni repetitive precum mușcatul unghiilor, încleștarea dinților, mușcarea capătului unui creion, pix sau a ramei ochelarilor par obiceiuri inofensive, însă chiar și acestea prezintă un risc ridicat de deteriorare a dinților. Pe lângă faptul că intri în contact cu bacterii care pot provoca boli dentare sau infecții, prin astfel de obiceiuri poți ciobi dinții sau răni gingiile. Odată ce conștientizezi că ai unul sau mai multe din aceste obiceiuri, este mai ușor să le controlezi și să le stopezi la timp. O alternativă este să mesteci gumă fără zahăr pe scurt timp atunci când ești stresat, sau să ai la îndemână obiecte antistres, special create pentru a te elibera de tensiunea acumulată.

Unul sau mai multe dintre aceste obiceiuri, plus consumul de alcool și tutun, agravează problemele dentare și ne complică astfel viața. De aceea, încearcă să renunți la deprinderile nesănătoase, adoptă o dietă echilibrată și ai grijă de igiena dinților tăi. De asemenea, este important să mergi regulat la o clinică stomatologică pentru curățare și controale de rutină. Printre cele mai bune clinici cu servicii de stomatologie în Chișinău se numără Imperial Dent, gata să ofere fiecărui pacient un tratament eficient și o experiență plăcută!

Distribuie articolul: