Pe lângă faptul că sunt femei frumoase, iar numele lor este cunoscut în toată lumea, pe acestea le leagă o cifra magică. Așa se face că eroinele acestui articol s-au născut pe 7 august. 7 este o cifră considerată magică, chiar norocoasă, de mai multe popoare. Însă nu se poate spune că soarta a fost blândă cu Mata Hari, Sofia Rotaru, Charlize Theron, astfel fiecare dintre ele a trăit adevărate drame.

Despre cifra 7 se spune că este una magică și că este asociată perfecțiunii și siguranței. Aceasta apare în religie, în lumea astronomiei, dar are o legătură strânsă și cu dezvoltarea omului. Despre persoanele născute sub această cifră se spune că sunt sensibile și spirituale.

Mata Hari, născută pe 7 august 1876, a fost o dansatoare olandeză, bănuită de dublu spionaj.

Hari s-a făcut cunoscută în Europa fiind dansatoare exotică, curtezană şi spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial. A fost condamnată şi executată de către un pluton de execuţie francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldaţi. Se spune că Mata Hari şi-a dat jos de pe ea haina din piele în faţa plutonului înainte să fie ucisă. A spionat pentru Franţa, iar după aceea pentru Germania. Unii experți sunt de părere că Mata Hari a fost victima consecințelor și a bărbaților cu putere.

Sofia Rotaru, de origine etnică română din Ucraina, producătoare, laureată a mai multor premii, actriță, scriitoare, manager, setter de tendințe de modă și femeie de afaceri.

S-a născut pe 7 august 1947 în în Marșenița, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Potrivit Wikipedia.com, satul în care s-a născut cântăreața a aparținut în trecut principatului Moldovei, apoi Rusiei țariste, apoi României, ceea ce a constituit cauza a diferitor moduri de scriere a numelui de familie și a prenumelui.

Interpreta are numeroase distincții de stat, inclusiv Erou al Moldovei, Cavaleră a Ordinului republican al Moldovei.

Aceasta și-a pierdut soțul în 2002 și de atunci nu s-a recăsătorit și nu a mai lăsat alt bărbat în viața sa, dedicându-se muzicii și în primul rând familiei sale. Artista are

Charlize Theron, născută în Benoni, Africa de Sud, la data de 7 august 1975.

A fost singurul copil al părinților săi și a crescut la o fermă lângă Johannesburg. La vârsta de treisprezece ani a fost trimisă la internatul unei școli și și-a început studiile la Școala Națională de Arte de la Johannesburg. La cincisprezece ani, Theron a fost martora morții tatălui său, un alcoolic, care a fost împușcat de mama ei, aflată în legitimă apărare, în timp ce acesta o atacase. Nu au fost înregistrate acuzații până la momentul de față. A luat Oscarul pentru Cea mai bună actriță, în 2004 pentru rolul din filmul Monster.

Charlize Theron nu a fost niciodată căsătorită și are doi copii adoptivi: Jackson și August Theron.

Foto: Instagram.com