Am avut parte de o toamnă caldă. S-a milostivit Bojâka și nu ne-a pus să pornim căldura în calorifere din octombrie, ca să nu plătim prea scump prețul libertății noastre. Am avut parte, toamna aceasta, de momente de tot felul. Am văzut cum rezistă Ucraina. Și, cu părere de rău, Putin, toamna aceasta, n-a murit.

Când era încă bine și cald afară, în țara vecină ucrainenii au început să-și întoarcă ceea ce e al lor, adică să recucerească ceea ce li s-a luat cu japca în martie sau mai devreme. Mult mai devreme. Tot atunci, guzganii putleriști rânjeau de pe ecrane amenințând că vine iarna și va fi frig, de parcă numai ei au calendare și știu succesiunea anotimpurilor.

Atunci, am căzut pe gânduri și eu, și mulți prieteni de-ai mei, și o bună parte din voi. Mă gândeam că, sub șantajul cu frig și întuneric, poporul ucrainean va ceda. Încă odată m-am convins că fiecare judecă după măsura sa. Am asistat, ulterior, la o lecție de curaj, mândrie și demnitate omenească la nivel național.

Ucrainenii nu au cedat și nu vor ceda niciodată. „Fără căldură, gaz, apă, lumină – dar fără voi”. Eu una nu voi uita aceste cuvinte niciodată. În câteva cuvinte se vede de ce anume rușii nu vor stăpâni NICIODATĂ Ucraina. Acest lucru este de neînțeles pentru ei, nația fiindu-le înrobită cronic și pentru totdeauna.

Aceste cuvinte, cu părere de rău, nu o înțeleg nici conaționalii noștri, o bună parte din ei, dacă nu toți. În vremea ce toamna aceasta oamenii gospodari nu-și vedeau capul de lucru, dealurile, viile și livezile fierbeau de mulțime de femei, bărbați și copii ocupați cu strânsul roadei, crema societății moldave s-a strâns în turme cu miros de tescovină și s-au culcat în corturile cumpărate special pentru aceeastă trebușoară. Chipurile, protestau și se jertfeau pentru noi, între „un pahar de jin și o plăcințică” și un karaoke party.

Femeile care răcneau din PMAN că-s gospodine și muncite, dar care nu păreau deranjate de faptul că n-au văzut apă și săpun de zile bune. Sau, mai nou, asta o fi însemnând să fii gospodină. Bărbații de toate vârstele, care ar câștiga 300 – 350 lei pe zi la lucru pe deal au lepădat totul acasă și s-au pornit, pe două cărări, după dreptate.

Gazul e scump, lemnul e scump, prețurile cresc și aceste lucruri se rezolvă șezând în țarc și răcnind lozinci dirijate de tâlharii cei mai mari pe care i-a cunoscut istoria țării nostre. Vedeți diferența dintre două popoare, din două țări- vecine? E usturătoare, da.

Vine iarna. Ucraina rezistă. 

La noi, însetații de dreptate și tulburel se cam răresc. Trebuie de întors la vatra rece, la beciul gol și la curtea lăsată de izbeliște. Ilan Șor nu le va umple beciul și nu le va da lemn de foc. Și atunci, prin gospodării, se aud tot mai des fraze gen: „Cumătre, ai luat compensații?” .

 

 

Distribuie articolul: