Timp de o lună, în România, la castelul Bran, cunoscut și drept „Castelul lui Dracula” va avea loc un maraton de vaccinare împotriva coronavirusului. Autoritățile speră că deschiderea unui centru într-una dintre cele mai populare locații din țară va încuraja mulți cetățeni să se vaccineze. Cei vaccinați la castel primesc un certificat și un bilet de intrare gratuită la expoziția instrumentelor medievale de tortură.

„Dai dovadă de curaj și responsabilitate, vei fi așteptat la Bran în următorii 100 de ani. Castelul Bran va găzdui un maraton special de vaccinare, timp de o lună, în perioada weekend-urilor, în clădirile Vămii Medievale din incinta Domeniului Bran”, se arată în descrierea evenimentului, publicat pe Facebook în data de 7 mai.

Vaccinările în castelul lui Dracula vor fi efectuate până la sfârșitul lunii mai în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Cei care doresc să fie vaccinați vor primi un vaccin Pfizer sau BioNTech.

Demersul este organizat în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Brașov, Centrul Rezidențial Pentru Vârstnici Maria și Prefectura Județului Brașov.

Foto: Google