Accidentele în Moldova mai mereu au fost subiect de știri în presa națională, dar și cea regională. Nu e zi în care să nu citești măcar o știre că în localitatea X a avut loc un accident, iar Y persoane au decedat. Ce se întâmplă, de fapt? Goana de a ajunge mai repede la destinația, dar și dorința unora de a nu respecta regulamentul circulației rutiere e ceva firesc. Unora le place să încalce legea și să fie cool cu asta. Dar nu gândesc în perspectivă, că în urma încălcării regulamentului circulației rutiere, ori în goana de a ajunge mai repede la destinație, în rezultat, se produce un accident, cu decesul oamenilor. Inclusiv cu decesul copiilor. 

 

În Moldova, lumea moare pe bandă rulantă și din cauza șoferilor iresponsabili. Da, e adevărat, că sunt și pietoni care traversează strada haotic, iar evitarea accidentului este inevitabilă. Ce ar trebui să facem pentru a evita accidentele rutiere în Moldova? Este nevoie de responsabiltiate maximă din toate părțile. La noi se merge pe principiul că mie nimic nu mi se va întâmpla și dacă voi traversa strada odată aiurea nimeni nu va vedea asta și nu va fi niciun accident.

Totodată, dacă încalci regula odată, te gândești, ce se poate întâmpla? Nimic grav, că oricum voi fi atent. Și hop se întâmplă accident cu decesul unui om, indiferent că e vorba de un copil ori adult. În țara noastre este nevoie de o campanie amplă de culturalizare a oamenilor în ceea ce privește siguranța la drum. Este necesar ca lumea să conștientizeze că siguranța transportului public contează și fiecare participant la trafic, fie el pieton ori șofer de automobil, microbuz, taxi ori troleibuz este responsabil de ceea ce face. Uneori, o secundă în trafic poate evita un accident. De multe ori, resptectarea regulamentului circulației rutiere poate salva vieți.

Oricât de atent n-ai fi la volan, oricum, e bine să respecți regula de câți km pe oră ai voie să mergi. Acum ceva timp mergeam cu cineva în mașină pe ruta Nisporeni-Chișinău. La un moment dat, persona care se afla la volan începuse să meargă foarte repede, depășind viteza.


La un moment dat, deja i-am spus:

– N-ai vrea să reduci din viteză? Înțeleg că vrei să ajungem mai repede în Chișinău, dar totuși…

Ca răspuns, mi s-a zis: – eu sunt atent la volan!

– Nu contează. Mergi respectând limita normală pe traseu. Mai ales că în spate sunt și 2 copii.


Dragi șoferi: oricât de atenți nu ați fi la volan, totuși, este o limită de viteză, indiferent că vă aflați pe traseele publice ori în localități.

În ceea ce privește orașele mari din țară… Da, într-un oraș mare, precum Chișinăul este forfotă multă, lume multă, transport public și transport privat. Se crează ambuteiaje interminabile, dar tu, fie șofer, fie pieton te grăbești undeva. Iar în graba de a ajunge la destinație, mor oameni. E mai grav când mor copiii. Cazul de ieri din capitală, care a dus la decesul unei fetițe de 12 ani, e grav. La fel e grav și cazul campionului național la ciclism.

Cine se face vinovat?

Eu înțeleg că șoferii de troleibuze au un grafic de lucru pe care trebuie să-l urmeze, dar totuși, e responsabilitatea ta ca și șofer să fii atent la drum. Ești responsabil de pasagerii din salonul troleibuzului/autobuzului, dar și de cei care traversează strada.

O să relatez oricum o discuție între taxatoarea și șoferul de pe ruta troleibuzului nr. 5 din capitală. Șoferul a virat rapid la strada Bariera Sculeni, fapt pentru care taxatoarea i-a zis: – Eu înțeleg că graficul e grafic și trebuie de ajuns la timp, dar totuși, duci oameni. Și ce dacă o să întârziem cu un minut!?

Da, mai sunt și cazuri de genul ăsta. Am apreciat mesajul doamnei.

Dar rămân la opinia că responsabilitatea e a noastră a tuturor. Nu putem lăsa totul în grija altora, iar noi să încălcăm regulile la trafic. Iar campanii naționale în ceea ce privește siguranța la drum este deja o obligație și nu un moft. O astfel de campanie este necesară atât în școli cât și la școlile de șoferie.