Ilinca a fost concepută abia din a treia încercare prin fertilizare in-vitro. Când au aflat că vor avea două fetițe gemene, părinții ei nu-și găseau loc de fericire. Sarcina a decurs cu complicații chiar de la început, iar la 22 săptămâni, Iulia, mama Ilincăi, a fost internată de urgență în spital, atunci când i s-a deschis colul uterin. După o lună s-au născut gemănuțele. Maria cântărea 1090 de grame, iar Ilinca doar 930 de grame.

Medicii le spuneau părinților că fetițele lor nu au șanse de supraviețuire și chiar dacă se va produce vreo minune, există foarte multe riscuri. Erau momente când medicii le dădeau speranțe și le spuneau că evoluția fetițelor decurge bine, pentru ca a doua zi situația să se schimbe radical.

Într-o dimineață, când Iulia a venit să-și viziteze fetițele, a observat că mâna Ilincăi este albastră, iar degețelele erau de un albastru întunecat. Medicii spuneau că este din cauza insulinei, dar cei doi părinți așa și nu au aflat motivul și adevărul. În acea perioadă erau prea speriați și stresați pentru a mai continua investigațiile.

Deoarece avea mai puțin de un kg, medicii nu-i puteau găsi venele, care erau minuscule, pentru a-i administra o perfuzie care i-ar fi oprit necroza. Le-a reușit abia peste o săptămână, dar degețelele nu au mai putut fi salvate. Iulia spune că se putea vedea cu ochiul liber cum putrezește țesutul de pe mânuță și își amintește cu groază de momentul când i s-a spus că există riscul să fie necesară amputarea mâinii Ilincăi. Într-un final, necroza a fost stopată, iar rana s-a cicatrizat.

La trei luni, Maria a pierdut lupta pentru viață, iar Ilinca a continuat să se zbată pentru viața ei. Acum are doi anișori, iar lupta pentru sănătate o continuă părinții ei, cei care fac tot posibilul pentru a-i trata problemele neurologice cauzate de nașterea prematură.

Deși nu are degețele, totuși are tendința să apuce lucrurile cu mânuța. De parcă ar simți că le are. Instinctiv, încearcă să apuce cu ele, cu degețelele imaginare.

Unul din cele mai dureroase momente trăite de cei doi părinți a fost în ziua când au dus-o pe Ilinca la un centru pentru dezvoltare intelectuală. Copiii au făcut un cerc și trebuiau să se ia cu toții de mâini și să se salute. Un fel de ritual matinal. Atunci când un băiețel a refuzat să dea mâna cu Ilinca, mămica ei a început să plângă. Frica băiețelului de a da mâna cu fetița lor i-a durut.

În curând, Ilinca va merge la prima protezare. Pentru că avea afectat tonusul muscular și pentru că mai mult se târa decât mergea, plecarea ei a tot fost amânată până când avea să se țină bine pe picioare și să meargă mai stabil.

Părinții ei spun că încă nu știu cum va arăta proteza și că au văzut-o doar în poze. Tot ce au aflat, este doar că va fi din silicon. Au mari emoții și în ceea ce privește reacția Ilincăi după ce i se va pune proteza, iar atunci când au aflat că vor beneficia de o proteză absolut gratuit, nu le-a venit să creadă. Ei spun că prin acțiunile de binefacere inițiate de oamenii cu suflet mare, se schimbă și destinul copiilor, dar și al părinților.

Ilinca este unul din cei 5 copii cu malformații congenitale sau care și-au pierdut unul din membre în accidente casnice, care vor beneficia de o reprotezare gratuită la Centrul de Protezare din Budiro: „Bimbi in gamba” („Copii pe picioare”). Centrul a fost înființat de ex-pilotul de Formula 1, Alex Zanardi, rămas fără ambele picioare în urma unui grav accident în timpul unei curse. El achită doar protezele, nu și cheltuielile pentru deplasare care ajung la 3000 de euro (cinci copii împreună cu însoțitorii lor).

Revista on-line pentru femei EA.md le întinde o mână de ajutor și inițiază o campanie de colectare de fonduri pentru a facilita deplasarea lor în Italia. Cele 5 cazuri au fost selectate prin Asociația Obștească „ABC – acorduri, binefacere, cooperare”, care facilitează deja de mai bine de un an legătura dintre copiii din Moldova cu Spitalul de protezare din Italia, unde aceștia sunt deserviți gratis.

Toţi cei care doresc să-i ajute pe aceşti copilaşi pot să se alăture acțiunii noastre, făcând o donație cu specificarea: „Campania EA.md”. Împreună putem realiza vise!

DATE BANCARE

A.O. “ABC- acorduri, binefacere, cooperare”

Sediul: mun. Chișinău, str. Mesager 1/3, Republica Moldova

c/f: 1014620004646

c/d: 22242326775 MDL

c/b: AGRNMD2x876

BC Moldova Agroindbank S.A., fil. nr. 2, Chișinău

Conducător: Zaharia Silvia

Persoană de contact: Cristina Zaharia, 069995040