Pentru a face claritate la capitolul „bullying-ul printre copii și adolescenți” am invitat-o pe Adriana Boroș la un Live Instagram ca să discutăm subiectul în profunzime. Ce ne-a ieșit, descoperă în cele ce urmează. 

Adriana Boroș – psiholog certificat și educator parental, are o experiență vastă în ceea ce privește educația și parenting-ul atât în România, cât și în Republica Moldova. 

Adriana, ce înseamnă, la modul general „bullying-ul”?

Se pare că, în ultima perioadă suntem un pic confuzi în legătură cu acest subiect pentru că dacă până acum câțiva ani, subiectul bullying-ului nu era luat în serios și nu era considerat o problemă, acum, am senzația, că am trecut un pic în cealaltă extremă și tot ceea ce înseamnă conflict între copii, adulții tind să-l catalogheze ca și bullying.

Acesta ca să se numească bullying trebuie să aibă câteva ingrediente. Primul ingredient, într-un conflict, trebuie să fie o poziție de superioritate (cineva să fie mai mare, mai puternic decât celălalt). Al doilea ingredient este intenția (intenția de a face rău, de a face mișto de cineva, de a-l răni într-o anumită formă, etc.) și al treilea element este receptivitatea (dacă acest comportament se întâmplă doar o dată, nu putem să-l catalogăm drept bullying, dar dacă acest comportament agresiv, se repetă de mai multe ori atunci poate fi catalogat drept bullying).

Doar atunci când avem aceste 3 elemente putem să spunem că asistăm la un fenomen de bullying.

De ce unii copii/adolescenți simt necesitatea de a apela la bullying, care sunt cauzele acestui tip de comportament?

Bullying-ul este, de foarte multe ori, un comportament de imitație – copiii fac ce văd la ceilalți, mai ales la adulții din jurul lor. La modul general, societatea noastră este una bazată pe diferite forme de bullying. Noi ca și adulți suntem supuși la diverse forme de bullying în interacțiunea pe care o avem cu autoritatea. Și, dacă ne uităm la faptul că, copiii de obicei modelează lumea în care ei trăiesc, prima cauză a bullying-ului este faptul că acest fenomen există printre adulți, un fenomen care există în modul în care funcționează societatea de foarte multă vreme. Astfel, în primul rând, avem tipul de societate în care trăim și faptul că asta se întâmplă de regulă în interacțiunile pe care le avem.

După societatea, care acceptă tacit acest fenomen, este ceea ce se întâmplă cu copilul în viața de familie. Educația noastră, interacțiunea cu copiii noștri se bazează pe forme de agresivitate (bătaie, pedeapsă, amenințare, umilire, etichetare) – toate aceste forme prin care interacționăm cu copiii noștri în numele educației sunt forme care de fapt nasc în copil foarte multă frustrare, frica față de ceilalți și față de autoritate. În același timp, naște dorința copilului de a se manifesta undeva și de a-și manifesta puterea, de a se simți important și atunci poate să facă asta cu cineva care este mai mic decât el, cu cineva care este mai slab decât el, cu cineva care nu poate să riposteze. Copilul își manifestă aceste frustrări și dureri adunate în această formă în care agresează pe ceilalți crezând că asta îl va face să se simtă mai bine, crezând că asta îl va ajuta să-și liniștească tumultul interior, furia interioară, tristețea interioară. Acest lucru nu se întâmplă, motiv pentru care apare această repetitivitate – copilul tot încearcă să calmeze această frustrare din interiorul lui și repetă acest comportament în speranța că se va simți mai bine.

Ce trebuie/nu trebuie să facă părinții unui copil agresor/copil care este agresat?

  • Cazul copilului care agresează 

Cred că ceea ce este important să înțelegem în fenomenul bullying-ului este faptul că, atât copilul care agresează, cât și copilul care este agresat sunt victime. Copilul care ajunge să facă bullying, de obicei, este un copil care suferă, care a trecut prin anumite traume acasă sau la școală, este un copil care poate a fost supus unei anumite forme de bullying din partea părinților sau adulților din viața lui. Este un copil care nu a avut suficientă atenție, suficientă iubire, care nu a avut acel spațiu de siguranță în care să crească și atunci are nevoie să obțină acel spațiu în care să fie văzut, auzit, cu forța pentru că nu știe cum să facă altfel.

În primul rând cea mai mare greșeală care o facem atunci când copilul are un comportament de genul acesta este să-l învinovățim și mai tare, să-l catalogăm ca agresor, să-i mai adăugăm încă o etichetă, să-l mai supunem încă unui stres, să-l mai rușinăm încă o dată sau să-l pedepsim pentru lucrurile pe care le face.

Acest gen de comportament vine tot dintr-o zonă de superioritate și de putere – eu pot să-i fac lui asta pentru că sunt adult. Și atunci dacă eu, ca părinte, vreau să descurajez un comportament la sigur nu o voi face prin aplicarea acelui comportament față de persoana respectivă.

Dacă doresc să descurajez un comportament, în primul rând o să vreau să înțeleg ce se întâmplă și de unde vine reacția copilului, de unde vine comportamentul lui, ce se întâmplă în viața lui, ce se întâmplă în interacțiunile pe care le are , cum pot eu, ca părinte, să intervin și să comunic cu acest copil. Ce fel de relație trebuie să am ca să-l ajut să se descopere pe sine, să-și găsească puterea interioară, să aibă încredere în el și în mediu, să nu mai fie într-o stare de alertă permanentă și atunci acesta poate să revină la comportamente mai adecvate.

  • Cazul copilului care este agresat 

Portretul acestui copil nu este foarte diferit față de cel al copilului care face bullying, adică este doar o altă față aceleiași monede. Copiii foarte mult se mișcă în acest rol – între victimă și agresor. În anumite contexte sunt victime, în anumite contexte sunt agresori – în funcție de zona de putere pe care o simt. La modul general copilul care ajunge victimă este tot un copil care se simte foarte neajutorat, care nu are încredere în el, care crede că nu are susținere de la adulți și crede că adulții din viața lui nu îl vor ajuta dacă el va spune ce i se întâmplă. Are o relație defectuoasă cu adulții din viața lui, într-o anumită formă. Este nesigur, are sistemul de alarmă permanent activ, este un copil care nu îndrăznește să spună sau să facă anumite lucruri.

El este o victimă a bullying-ului la școală, dar poate să fie o victimă a bullying-ului inclusiv acasă prin modul în care părinții interacționează cu el. La modul general, de obicei, există diferite categorii de copii care pot să ajungă victime ale bullying-ului. Sunt copii cu diferite dizabilități, preferințe speciale, sunt  copii mai mici de înălțime, dintr-o anumită clasă  sau care cumva nu sunt atât de puternici și prin statura lor sunt niște victime mai ușoare.

Un copil care este victimă a bullying-ului arată anumite semne. Poate să aibă schimbări de temperament, poate să aibă schimbări de rutină, poate să nu mai învețe atât de bine, poate să refuze să meargă la școală, poate să aibă insomnii sau să fie mult mai furios acasă sau dezechilibrat emoțional. Se poate retrage, stă mai mult la el în cameră, nu vorbește. Poate veni cu lucruri lipsă, cu lucruri rupte, să zică că a pierdut chestii. Puteți să vă uitați pe corp dacă nu au ceva urme după ce vin de la școală. Sunt modalități prin care putem să ne dăm seam ce se întâmplă cu acest copil.

Ei, printr-o formă sau alta ne vor arăta că nu știu și nu pot să gestioneze situația. În momentul în care observăm o schimbare de comportament la copil este bine să o investigăm.

Dacă copilul a devenit victima bullying-ului, în primul rând, trebuie să vorbim cu copilul, să vedem ce se întâmplă să ne arătăm disponibilitate și sprijinul și că vrem să-i spunem că vedem că se întâmplă ceva. Dacă copilul nu vorbește, putem să rugăm învățătorul sau profesorul să fie mai atent în caz că observă că i se întâmplă ceva pentru că s-au observat anumite schimbări în comportamentul lui. După ce îmi adun informația și aflu că aceste lucruri se întâmplă, de cele mai dese ori suntem tentați să discutăm cu părinții celuilalt copil astfel încât el să nu-l mai agreseze. Acest scenariu poate funcționa pe termen scurt, dar nu va funcționa pe termen lung. Pentru că s-ar putea să vină alt copil, iar părintele ar trebui să-și dorească să înțeleagă de ce copilul ajunge în această poziție și să-i dezvolte niște abilități ca să nu mai ajungă în această ipostază.

Dacă ți-am captat atenția, ți-am menținut interesul până aici cel mai probabil ți-ar plăcea să urmărești discuția integrală cu Adriana Boroș. Dacă avem dreptate, atunci nu ai decât să accesezi interviul de mai jos. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Revista EA.md (@revistaea)

Sursa foto & video: Facebook & Instagram 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: