Bulevardul „Ștefan cel Mare” se află în sectorul Centru al orașului Chișinău, cu trecere în Buiucani. Bulevardul „Ștefan cel Mare” este cuprins între Piața Libertății și Piața Dimitrie Cantemir, are o lungime de 3,8 km. Totodată, bulevardul sus-menționat, este cea mai importantă magistrală urbană a Chișinăului, de-a lungul căreia au fost amplasate, de-a lungul timpului, cele mai importante obiective ale vieții sociale și politice, economice și culturale orășenești, necesare în exercitarea funcției sale de oraș de reședință al regiunii, apoi de capitală de gubernie și republică. 

De-a lungul bulevardului se află instituții importante ale statului, cum ar fi Președinția, Parlamentul, Guvernul, Primăria, Curtea de Conturi, Judecătoria sectorului Centru, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” (Sediul Central), Universitatea Tehnică din Moldova (o facultate), Casa Hertza, Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu” etc.

Denumirile bulevardului

La începutul sec. XIX în același loc se afla strada Millionnaia, din anii 1840 și până în 1877 se numea str. Moskovskaia, apoi str. Aleksandrovskaia (1877–1924), bd. Alexandru cel Bun (1924–1944). În 1931 bulevardul a fost împărțit în două: de la Piața Libertății (capătul sudic al străzii) și până la strada Armenească a păstrat denumirea „Alexandru cel Bun”, iar de la str. Armenească până la capăt, unde se afla Spitalul Militar, s-a numit bd. Regele Carol II. Între 1944–1952 strada era numită în cinstea lui Vladimir Ilici Lenin, după care a fost re-declarat bulevard și și-a păstrat denumirea până în 1990. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, străzile din Chișinău au fost redenumite numelor personalităților culturii române. Astfel, bulevardul Vladimir Ilici Lenin, devine bulevardul Ștefan cel Mare.

Arcul de Triumf (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură de însemnătate națională. A fost inclus în TOP 10 cele mai frumoase Arcuri de Triumf din lume. A fost construit în anii 1840–1841, pentru comemorarea victoriei armatei ruse în războiul ruso-turc din 1828–1829. În interiorul arcului se află un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone,[1] care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război.

Edificiul a fost construit în anul 1905 pe locul unei case ridicate în 1830, cumpărată de omul politic basarabean și viitor primar de Chișinău – Vladimir Hertza, doi ani mai devreme.[2] În 1907 casa a fost transmisă Regimentului de infanterie „Volânia” pentru a găzdui biroul și întâlnirea ofițerilor. Arhitectura casei este soluționată în stil eclectic, în formele barocului vienez.

Este fosta capelă „Sf. Împărați Constantin și Elena” a gimnaziului nr. 2 pentru băieți (în perioada interbelică – Liceul militar „Mihai Viteazul”), construită între anii 1898–1902, sub conducerea arhitectului eparhial Mihail Seroținski.

Monumentul a fost turnat la București, la turnătoria lui Rîșcanu, în anul 1927, din bronz provenit de la 6 tunuri mari, capturate de la otomani în timpul războiului de independență din anii 1877-1878. Monumentul fost inaugurat la 29 aprilie 1928, la a 10-a aniversare a unirii Basarabiei cu România, montat pe un soclu din piatră extrasă din cariera de la Cosăuți, proiectat de Eugen Bernardazzi, fiul lui Alexandru Bernardazzi, arhitectul orașului Chișinău, și de inginerul G.A. Levițchi.

Construcția clădirii Parlamentului Rep. Moldova a început în anii 1973-1976, pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105. Clădirea însă se înălța pentru Comitetul Central al Partidului Comunist, pe o suprafață de 10.950 de metri pătrați.

Clădirea care găzduiește în prezent Președinția Republicii Moldova fost construită între anii 1984–1987, avându-i ca autori pe arhitecții Iuri Tumanean, A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil administrativ cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost pregătită la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova. În spatele Președinției se afla Biserica Romano-Catolică.

Reședința de Stat. Aici sunt primiți oaspeți de rang înalt: președinți de stat, ambasadori acreditați în Rep. Moldova. Strada se numește Nicolae Iorga

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: