În satul Hârbovăț din raionul Călărași există o mică „împărăție” specială a copiilor. Aici sunt ore, jocuri, mici bucurii și certuri, prietenie și visuri, doar că mai toate dintre ele se petrec în liniște. Între acești pereți, de mai bine de 25 de ani este școala-internat pentru copii cu hipoacuzie.

La internatul din Hârbovăț ajung copii din toată țară, iar printre discipoli sunt copii de la 10 la 16 ani. Ba mai mult, la școală sunt și frați care împart hipoacuzia la doi.

„La moment, în instituție avem 37 de elevi școlarizați, șase clase, toți copiii sunt hipoacuzici și beneficiază de aparate individuale. Majoritatea copiilor au această boală ereditar, o parte dintre ei au obținut-o pe parcursul vieții, în urma unei traume”, povestește directoarea școlii-internat pentru copii cu hipoacuzie din s. Hârbovăț, Svetlana Cireș.

În pragul Zilei Internaționale a Copilului, Farmacia Familiei a adus puțină culoare în viața discipolilor de la internatul din Hârbovăț. Micuții au făcut rând la standul de face painting, devenind pentru acea zi pirați, super eroi sau zâne.

Pe lângă asta, ei au avut șansa să cuprindă un adevărat panda (aproape) și să se plimbe cu el. La final de zi, copii și-au povestit impresiile și visurile cu ajutorul profesoarei.

La amiază, copiii au luat masa, iar bucătarii școlii au fost asistați de micii lor ajutori de serviciu. După ce au mai prins la puteri, elevii au primit pungi cu daruri de la ursul panda.

Distribuie articolul: