Aceşti biscuiţi cu stafide şi fulgi de ovăz reprezintă o gustare perfectă la un ceai sau o cafea pentru oricine îţi trece pragul pe neaşteptate.

Moi și consistenţi, aceşti biscuiţi cu ovăz şi stafide vor avea, cu siguranţă, un succes uriaș și în casa ta. Îi poţi prepara şi împreună cu copiii, în serile din timpul săptămânii sau în zilele de weekend, când ai mai mult timp la dispoziţie.

Oricât de mult ţi-ar plăcea biscuiţii cu ciocolată, cei cu stafide şi ovăz sunt deosebiţi şi mult mai prietenoşi cu silueta, dacă adaugi ceva mai puţin zahăr în compoziţie.

Ştiai că poţi bea cafea cu ovăz, ba chiar este o combinaţie ideală pentru cei care suferă de boală de reflux, probleme digestive ori cei care îşi iau cafeaua pe stomacul gol? Cafeina din cafea poate afecta producția de insulină la persoanele cu diabet. Prin urmare, ovăzul stabilizează fluctuațiile zahărului din sânge. Potrivit Medical News Today, ovăzul îţi conferă fibre, vitamine, minerale, antioxidanți. Dacă îl consumi zilnic, acesta combate inflamația, crește energia și accelerează metabolismul.

Ingrediente:

125 g făină

½ linguriţă scorţişoară

½ linguriţă bicarbonat de sodiu

¼ linguriţă sare

150 g fulgi de ovăz

100 g margarină vegetală

100 g zahăr brun

50 g zahăr granulat

1 lingură făină de seminţe de in

3 linguri apă caldă

1 plic zahăr vanilat

150 g stafide

Mod de preparare

Freci făina de seminţe de in cu apă şi o laşi la hidratat. Amesteci făina, scorțișoara, bicarbonatul de sodiu și sarea. Adaugi fulgii de ovăz și dai deoparte. Separat, mixezi margarina vegetală cu zahărul brun și zahărul granulat circa două minute.

Pui făina de seminţe de in și zahărul vanilat și omogenizezi. La final, înglobezi stafidele. Acoperi aluatul cu folie alimentară şi-l dai la rece o jumătate de oră.

Tapetezi o tavă şi preîncălzeşti cuptorul. Între timp, formezi bile din aluat. Le aşezi în tavă şi le aplatizezi uşor cu degetele, lăsând spaţiu între biscuiţi. Îi dai la copt circa 10-15 minute. Procedezi asemănător cu aluatul rămas.

 

 

 

Distribuie articolul: