Autobiografia „Becoming” a fostei prime doamne a Statelor Unite, Michelle Obama, este pe punctul de a deveni cea mai de succes carte de memorii din toate timpurile, a anunţat editura Penguin Random House. Din luna noiembrie și până în prezent s-au vândut aproape 10 milioane de exemplare. 

„Credem că ar putea deveni cea mai de succes biografie din toate timpurile”, a declarat Thomas Rabe, directorul executiv al grupului german de presă Bertelsmann.

„Becoming” a fost vândută în 725.000 de exemplare în ziua lansării şi în 2 milioane de copii în Nordul Americii, în următoarele două săptămâni, devenind cea mai bine vândută carte din 2018.

Cartea lui Michelle Obama a înregistrat un real succes şi în Europa şi este pe locul 11 în lista Nielsen a celor mai vândute biografii din Marea Britanie.

Potrivit Financial Times, drepturile de autor s-ar ridica la 60 de milioane de dolari.

Editura Penguin Random House a câştigat licitaţia privind drepturile de publicare a autobiografiile a soţilor Obama, însă memoriile fostului preşedinte Barack Obama nu au fost încă publicate.

În autobiografia sa, Michelle Obama, soţia în vârstă de 54 de ani a fostului preşedinte Barack Obama, îşi povesteşte viaţa, de la copilăria din Chicago până la perioada de la Casa Albă.

Ea vorbeşte inclusiv despre dificultăţile de a rămâne însărcinată, dezinteresul faţă de politică şi imposibilitatea de a-i ierta lui Donald Trump polemica privind cetăţenia soţului său, Barack Obama.

Distribuie articolul: