Sistemul imunitar al copiilor, dar și al adulților, este dat peste cap atunci când vine toamna. Schimbările bruște de temperatură, vântul și ploile sunt elemente care pot favoriza apariția virozelor. Răceala și gripa își fac apariția, și numai izolarea completă poate proteja împotriva lor. Dar, cum acest lucru este imposibil și pentru că micuții intră în contact cu alți copii imediat ce începe grădinița sau școala, iată ce trebuie să știi pentru a putea minimiza riscul îmbolnăvirii lor în colectivitate.

Virozele de toamnă, indiferent că vorbim despre răceli, gripe, bronșite, rinite alergice, sinuzite bacteriene acute sau faringite, se caracterizează printr-un cumul de simptome asemănătoare, toate localizate la nivelul tractului respirator superior.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât riscul infecțiilor tractului respirator inferior, al căilor respiratorii și al plămânilor este mai mare, de aceea este bine să iei toate măsurile de precauție pentru a-ți feri micuțul de afecțiuni precum bronșiolita sau pneumonia.

Transmiterea virozelor

În general, un virus poate cauza îmbolnăvirea o singură dată, dar există multe tipuri de virusuri, așa că micuții pot contracta viroze de mai multe ori în timpul toamnei. Virozele respiratorii se pot transmite prin contact direct cu o persoană contaminată, prin contact indirect – atingând obiecte contaminate de către o persoană infectată sau prin calea aerului – inhalând particule virale eliminate de persoanele contaminate.

Simptomele virozelor de toamnă

Pentru că sunt localizate în principal la nivelul nasului și gâtului, simptomele includ adesea:

  • Inflamarea mucoasei nazale
  • Nas înfundat
  • Secreții nazale
  • Strănut
  • Dureri în gât
  • Dureri de cap
  • Ochi înroșiți (conjunctivită)
  • Febra (doar la copii)

Uneori, tusea poate apărea spre sfârșitul virozei, atunci când celelalte simptome se estompează. În cazul infectării cu Bordetella pertussis, viroza începe cu o răceală, dar este urmată de o tuse puternică care poate dura chiar și câteva săptămâni. Virozele de toamnă durează în medie aproximativ 7 zile, uneori mai mult, în cazul în care imunitatea copilului este foarte scăzută.

Tratamentul virozelor de toamnă nu este unul specific și nu scurtează durata acestora, dar are rolul de a ameliora simptomele în funcție de tipul virozei. De obicei, răceala se vindecă fără tratament, dar în situațiile în care durează mai mult de două săptămâni, poate fi necesară administrarea de medicamente. Medicul poate prescrie medicamente cu rol decongestionant și medicamente antihistaminice, antiinflamatoare și antitusive, iar tu poți utiliza ca metodă alternativă de tratament încălzirea și umidificarea aerului din casă.

Metode de prevenire

Cea mai importantă măsură pe care o poți lua pentru a proteja copilul de contractarea virozelor de toamnă este să îl înveți importanța unei bune igiene a mâinilor, folosind apă și săpun. De asemenea, evitarea atingerii ochilor și a gurii cu mâinile murdare și strănutul în șervețele sau tusea în pliul cotului sunt alte metode prin care cel mic poate preveni contaminarea celor din jur, mai ales când se află la școală sau în grădiniță.

Întărirea și pregătirea sistemului imunitar pentru sezonul de toamnă este, de asemenea, o altă măsură de prevenție pe care o poți adopta pentru a proteja atât tine, cât și familia ta de neplăcerile virozelor sezoniere. O alimentație sănătoasă, bogată în vitamine, în special vitamina C, joacă un rol important în protecția împotriva răcelilor. Consumul de vinete – bogate în vitamina A și C, ardei gras, dovleac, mere, pere, citrice, nuci și semințe de floarea soarelui, ciuperci, toate acestea conțin elemente esențiale pentru imunizare și antioxidanți naturali. Alimentele precum iaurtul, varza murată, laptele de soia sau ciocolata neagră conțin probiotice, adică bacterii bune care vor proteja organismul de cele rele.

Nu în ultimul rând, atât tu cât și copilul tău ar trebui să petreceți timp în aer liber, făcând mișcare, deoarece activitatea fizică nu doar că te ajută să fii în formă, dar are un impact direct asupra sistemului imunitar, întărindu-l și ajutându-l să lupte împotriva răcelilor și gripei sezoniere.

Distribuie articolul: