Unora le place foarte mult maioneza, atât de mult încât nu se pot lipsi de ea niciodată, nici măcar în post. E unul din motivele pentru care m-am gândit să vă oferim o rețetă de maioneză de post.

Există o categorie de oameni care, fără a-și dori neapărat o maioneză de post, își doresc una fără ouă. Motivele lor sunt ceva mai serioase decât ale primilor, cel mai adesea fiind vorba despre alergii sau alte probleme medicale. Și unora și altora rețeta asta le va fi de ajutor.

Ingrediente:

  • 100 ml. lapte de soia sau lapte de migdale
  • 200 ml. ulei vegetal (de ex: ulei de floarea soarelui)
  • 1 lingură de zeamă de lămâie
  • sare și piper alb după gust
  • opțional: muștar, în cantitatea dorită, va da un gust mai bun și o culoare gălbuie maionezei

1. E foarte important, la fel ca în cazul maionezei clasice, ca toate ingredientele să fie la aceeași temperatură, așa că scoateți laptele vegetal din frigider cu ceva timp înainte de a începe prepararea propriu zisă, altfel existând riscul ca maioneza să nu se lege.

2. În paharul înalt al blenderului punem laptele vegetal și zeama de lămâie, apoi vom adăuga și uleiul.

3. După ce adăugați și uleiul, porniți blenderul succesiv și după doar câteva impulsuri observați cum laptele de soia sau cel de migdale și uleiul încep să se emulsioneze, la fel ca în cazul maionezei cu ouă.

4. Odată ce conținutul emulsionat a depășit jumătate din cantitate, țineți bine paharul cu una din mâini în timp ce cu cealaltă extrageți lent blenderul de mână din acesta, în timp ce va funcționa la viteză mare, până când tot uleiul va fi emulsionat. Și… cam asta a fost tot, odată ce maioneza s-a legat bine nu prea mai aveți ce să-i faceți, decât să adăugați muștar, care îi va da și un gust mai bun, dar și o tentă gălbuie, apoi să asezonați cu sare și piper după gust.

Dacă maioneza se va prepara într-un blender obișnuit, vom pune laptele vegetal în vasul blenderului și îl vom porni, la viteză medie. Vom turna uleiul în fir subțire, prin orificiul din capac, în timp ce blenderul va funcționa continuu, până ce maioneza se îngroașă bine.

Observații:

  • Dacă această maioneză vi se pare prea fluidă, pur și simplu mai adăugați ulei și prelucrați-o cu blenderul în continuare, se va îngroșa tot mai mult, la fel ca maioneza obișnuită.
  • Pentru această maioneză se poate folosi orice fel de ulei, de la cel de floarea soarelui până la cel de arahide sau de măsline extravirgin, doar că, uleiul fiind ingredientul principal al preparatului, o maioneză vegetală cu un ulei cu aromă puternică va avea gustul uleiul respectiv, de aceea e bine să alegem un ulei cu gust neutru.
  • Pe lângă laptele de soia sau cel de migdale, exact în același mod se poate folosi și laptele obișnuit, de vacă, doar că în acest caz nu vom mai obține o maioneză 100% vegetală.
  • Maioneza făcută cu lapte de migdale nu se îngroașă la fel de tare ca cea cu lapte de soia, defect care poate fi corectat prin adăugarea suplimentară de ulei.

Sursa: lauralaurentiu.ro

Vezi și: Băuturi hrănitoare, care ne încălzesc: smoothie iernatic de mere (Video)

Distribuie articolul: