Valentina Rusu-Ciobanu s-a stins din viață. Informația a fost făcută publică de consiliera președintei R. Moldova în domeniul culturiiAngela Brașoveanu Erizanu.

De astăzi, fotoliul Artistei rămâne gol. Un mare gol rămâne și în pictura noastră națională. Drum lin, inegalabila Valentina Rusu-Ciobanu. Vă mulțumim că ați ales să trăiți aici acest veac”, a scris Angela Brașoveanu Erizanu.

Celebra pictoriță basarabeană Valentina Rusu Ciobanu a împlinit, în data de 28 octombrie, nobila vârstă de 101 ani. Datorită talentului deosebit, sincerității estetice a cromaticii îndrăznețe, redate în lucrările sale, artista a devenit cea mai cunoscută pictoriță din Moldova.

Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii ’50, iar printre acestea se numără picturile „Fată la fereastră”, „La bal mascat” și „Tinereţe”. Iar succesul cel mai mare i-a fost adus de compoziția „La joc”, realizată în 1957.

Conform scena9.ro cam pe la 70 de ani, Valentina a început să aibă probleme cu vederea, atunci a și încetat să picteze. Asta i-a schimbat și relația cu lucrările sale și cu pictura: „Acuma nimic nu-mi mai e drag, eu nu le mai văd. Dar când lucram, îmi erau dragi toate”, a spus Valentina pentru sursa citată.

Deși s-a născut și a locuit în Chișinău cam toată viața, Valentina Rusu Ciobanu a trăit în trei țări: s-a născut în România, și-a petrecut tinerețea în Uniunea Sovietică, iar în ultimii 30 de ani a locuit în Republica Moldova.

Zbor lin spre ceruri!