Adelina Iordachi are doar 12 ani și deja este laureata mai multor concursuri-festivaluri  naționale și internaționale la care a reușit să ocupe locuri demne de toată lauda. Recent, tânăra interpretă și-a lansat  prima ei piesă „Pool Party” pentru  care a filmat un videoclip dinamic și plin de viață.

Tânăra mărturisește că pasiunea ei pentru muzică s-a făcut prezentă încă din cea mai fragedă vârstă și că obișnuia dintotdeauna să cânte.

„Încă de când eram mic copil, părinții mei au observat că am capacități muzicale, chiar de la vârsta de doi ani fredonam piese pentru copii”, ne povestește Adelina.

În videoclipul pentru piesa „Pool Party” tânăra interpretă se mișcă foarte frumos sub ritmul muzicii, Adelina ne spune că pe lângă muzică aceasta mai are și alte pasiuni cărora se dedică cu multă dăruire.

„Îmi place foarte mult să dansez, frecventez dansul, canto și artă teatrală la centrul de dans și vocal SIS N BRO, dar în muzică mă regăsesc cel mai mult”, zice Adelina.

Adelina povestește că prietenii sunt cei care au susținut-o odată ce aceasta  s-a văzut oficial lansată în lumea muzicii, ne mai zice că au fost și persoane care au venit cu critici.

„Prietenii mei au reacționat pozitiv la lansarea piesei mele, evident am avut și replici negative, dar eu reacționez pozitiv și la vorbele bune și la cele rele”, ne spune tânăra interpretă.

Deși muzica îi ocupă mult timp, tînăra reușește să combine armonios școala cu pasiunea ei, afirmând că se străduie să fie o elevă responsabilă și la școală și pe plan muzical. Pentru perioada de vară Adelina ne spune că a meritat pe deplin odihna mult așteptată.

„Vara aceasta încerc să mă odihnesc un pic pentru că am muncit foarte mult în acest an și rezultatele sunt foarte bune pentru că am participat la foarte multe concursuri  naționale și internaționale și am obținut premii înalte. Am lansat și prima mea piesa „Pool Party””, zice Adelina Iordachi.

Printre premiile obținute de către Adelina Iordachi la concursurile și festivalurile naționale și internaționale putem menționa:

„Două Inimi Gemene” (Chișinau) – locul I; „Constelația Talentelor” (Chișinău) – Premiul Mare; „New Wave Junior” (Moscova) – Semifinalista; „Panda Star” (Chișinău) – Premiul mare; „Music for Kids” (Iași) – Trofeul categoriei; „Duelul Minivedetelor” (București) – locul I; Festivalul „Lira” – locul I. Tânăra face și vlogging, iar la studioul vocal pe care îl frecventează îi place să înregistreze și cover-uri.

Autor: Ana Scripnic, stagiară

Distribuie articolul: