La doi ani de la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, aproape două treimi dintre britanici sunt acum în favoarea unui referendum privind reintrarea în UE, se arată într-un sondaj.

Un sondaj Savanta pentru The Independent arată, de asemenea, că numărul celor care se opun unui nou vot a scăzut, mai puțin de un sfert dintre alegători fiind acum împotriva unui referendum.
Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie 2020. De atunci, britanicii consideră că economia, influența globală a Regatului Unit și capacitatea de a controla propriile frontiere s-au înrăutățit, mai arată sondajul. Acest lucru pare să fi contribuit la creșterea numărului celor care doresc un viitor referendum privind apartenența la Uniunea Europeană. .

Numărul celor care spun că ar trebui să aibă loc un alt referendum este acum de 65%, față de 55% în aceeași perioadă a anului trecut, deși sunt împărțiți cu privire la momentul potrivit. 22% dintre respondenți consideră că acum e momentul potrivit pentru un nou referendum, 24 %, însă, consideră că referendumul trebuie organizat peste 5 ani, iar 11% au răspuns că momentul potrivit ar fi peste 6-10 ani.

Doar 4 la sută au considerat că un alt referendum ar trebui să aibă loc peste 20 de ani, în timp ce cei care au spus că nu ar trebui să aibă loc niciodată un al doilea referendum au scăzut de la 32 la 24 la sută.

De asemenea, sondajul a constatat că 54% spun acum că Brexit a fost o decizie greșită. Sondajul nu numai că sugerează că majoritatea alegătorilor consideră acum că ieșirea din UE a înrăutățit multe lucruri, dar procentul celor care cred acest lucru a crescut în ultimul an.
Un total de 56% cred acum că ieșirea din UE a înrăutățit economia, față de 44%.
Jumătate dintre britanici cred că a înrăutățit capacitatea Regatului Unit de a-și controla propriile granițe. Iar proporția celor care cred că BREXIT a înrăutățit influența globală a Marii Britanii este acum tot de 50 la sută, de la 39 la sută.

La începutul acestei luni, cercetătorii de la London School of Economics (LSE) au constatat, de asemenea, că Brexitul a adăugat 210 lire sterline la factura alimentară medie a unei gospodării, din cauza birocrației suplimentare.

Există semne că până și unii dintre cei care susțin Brexitul devin frustrați. Fostul ministru George Eustice a ajuns recent pe prima pagină a ziarelor când a criticat un acord comercial post-Brexit cu Australia, spunând că acesta „a dat prea mult pentru prea puțin în schimb”.

Referitor la rezultatele ultimului sondaj, purtătorul de cuvânt al liberal-democraților pentru afaceri externe, Layla Moran, a declarat:

„Nu este de mirare că publicul britanic are această părere, când conservatorii au făcut tot posibilul să îngreuneze comerțul cu vecinii noștri pentru întreprinderile mai mici, agricultorii să își vândă produsele în străinătate și oamenii de știință să coopereze cu omologii lor. Decizia guvernului conservator de a ridica bariere în calea comerțului cu cel mai mare partener comercial al nostru este ultimul lucru de care avem nevoie, nu în ultimul rând în această criză economică.”

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat: „Profităm din plin de numeroasele beneficii ale Brexitului și restabilim statutul Regatului Unit ca țară suverană, independentă, care își determină propriul viitor.Am preluat din nou controlul asupra frontierelor noastre, am restabilit controlul intern asupra elaborării legilor noastre și am eliminat numeroase elemente de birocrație, economisind bani pentru întreprinderi și consumatori din întreaga țară.”

Rezultatele sondajului arată, însă, că majoritatea britanicilor au o altă părere și că își doresc să adere din nou la Uniunea Europeană, deoarece guvernul britanic nu a respectat promisiunile.

Distribuie articolul: