Deja mai bine de doi ani, jurnalista Anna Smolnițchi se bucură de un rol, sau poate cel mai frumos rol din viața unei femei – cel de mamă. Cele două fetițe, Emma și Mia sunt o sursă inepuizabilă de drăgălășenie zilnică pentru ea, îi colorează viața și o încarcă cu un amalgam de emoții și trăiri unice.

Zilnic, fără bonă sau bunica alături, tânăra mămică învață de la cele două comori ale ei să fie un părinte bun, deci și un om mai corect. „Învăț o sumedenie de lucruri de la fete, spre exemplu să mă bucur de mărunțișuri, să cânt mult și să dansez, să îmi fac de cap, să inventez jocuri din nimic, să mă plimb la aer curat fără să mă gândesc la ceva anume, ca să pot admira natura în mod conștient. Ele mă învață să fiu prezentă cu toată ființa în tot ce fac.”, menționează Anna Smolnițchi.

„Acum, când Mia are 3 luni, fac un bilanț și înțeleg că aud mai rău, am mai multe vergeturi, spatele e făcut praf, plâng mai mult, am o frică în plus – cea de a nu reuși ceva sau de a nu mă descurca, citesc fooooarte puțin, dorm și mai puțin, mănânc rar și pe fugă, beau cafea”, mai spune Anna Smolnițchi.

Tânăra mămică le recomandă tuturor oamenilor, chiar și „non-părinților” să lectureze cărți de parenting. În acest mod, te redescoperi pe tine, îi privești cu alți ochi pe ceilalți, înveți să comunici cu cei mici, dar și cu adulții mai eficient, cu mai „multă toleranță și înțelegere. De asemenea recunoaște că e greu să fii părinte, și sfătuiește prietenește pe mămici să nu se grăbească cu o nouă sarcină la scurt timp după ultima naștere.

Iată că într-o zi cineva a sunat-o să o întrebe despre cum se descurcă de una singură cu un copil de un an și un bebeluș de o lună, fără bonă sau bunica alături. La care, tânăra povestit cu mult entuziasm despre dificultățile și bucuriile pe care le trăiește zilnic datorită celor două minuni care au apărut în viața ei.

„Dificultățile noastre:

1. Emma adoarme și astăzi doar legănată. Se întâmplă să o legănăm o oră și mai mult. În plus, se opune când vrem să o ajutăm să adoarmă. Efectiv sare ca arsă atunci când o punem pe pernă, chiar dacă tare vrea să doarmă. Așa cum e firesc, Mia tot vrea să fie legănată și purtată în brațe (Am avut o perioadă în care, până la ora amiezii, bifam 4-5 km prin casă, făcuți cu ea în brațe. Recordul meu personal la pașii făcuți cu Mia în brațe este de 9 km până la ora amiezii, 20 de km în total, în ziua aceea ). Eu am doar două mâini și două picioare, de aici și problema: adormirea lor concomitentă. Vestea bună e că nici de sală de fitness nu am avut nevoie ca să revin la kilogramele de până la sarcină.

2. Dacă plânge una dintre fete, plânge și cealaltă. Este inevitabil. Iarăși, eu am doar două mâini și două picioare. Consolarea lor concomitentă devine o provocare.

3. Acum că e iarnă, organizarea ieșirilor afară, pe care le consider obligatorii în fiecare zi, este un act complicat. Desigur, am eu o schemă…o consecutivitate, care îmi permite să ies cât de cât elegant din situație, fără a testa răbdarea fetelor, dar fără transpirație nu se termină. Cel mai mult, evident, transpir eu, căci am de coborât trei etaje.

4. Jocurile. Emma e ultra jucăușă și ador asta la nebunie, face mult zgomot, râde tare, lucruri pe care le iubesc cu toată ființa. Problema e că Mia, cel puțin deocamdată, adoră liniștea. Acum faceți voi concluzii. Mai e și faza că Emma e nebună după Mia, vrea să o pupe constant, să o ciupească, să o giugiulească, iar micuța noastră vrea să doarmă 15-16 ore pe zi. Ați prins ideea, nu-i așa? Nici astăzi nu m-am lămurit cum să o opresc pe Emma, ca un părinte conștient, atunci când bate tare în ușa de la odaia în care doarme Mia și vrea să intre la ea. Aici am o recomandare: dacă vreți să concepeți un copil, treceți un control psihiatric. Creșterea copiilor vă poate pune la grea încercare psihicul. Acum serios, e foarte greu să îți stăpânești furia atunci când copiii îți testează limitele, chiar dacă îi iubești la infinit.

5. Terenurile de joacă. Au fost o provocare și în ultimele mele luni de sarcină. Îmi doream ca Emma să aibă o copilărie cu multă joacă, așa cum e firesc. Nu voiam să îi îngrădesc accesul la topogane și altele doar pentru că aveam o burtă uriașă. Cu Mia în wrap, devenise și mai complicat. Emma nu mergea încă, avea nevoie de mâini ca sprijin pentru a merge dintr-o parte în alta. Și astăzi are nevoie de mine ca să urce pe topogane, așa că da, mă distrez și eu, mai ales că toate trei suntem îmbrăcate călduros pe timp de iarnă.”, se arată pe blogul jurnalistei.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: