Prima Gală LIVE de la X Factor i-a adus milioane de fiori Anastasiei Ursu. A trecut, practic, prin două lupte, reușind, într-un final, să fie aleasa Deliei pentru ca să-și continue evoluția în cadrul Galelor. După schimbarea colosală de look pe care stiliștii i-au realizat-o săptămâna trecută, Anastasia Ursu  a strălucit la propriu pe scena concursului.

Pentru prima evoluție, Anastasia Ursu a ales piesa „Mi-am pus busuioc în păr”, a Mariei Tănase, interpretată în stilul cuceritor al concurentei. Talentata basarabeancă a afișat nu doar un look de milioane, ci a utilizat și un aranjament specific: o căruță de lemn, care a fost adusă pe scena de la X Factor.

Jurații s-au convins din nou că Anastasia Ursu este omul diversității și al energiei, care poate interpreta cu ușurință orice tip de piesă. După evoluția grupului Deliei, însă, din care au mai făcut parte Andrei Ioniță și Alex Vasilache, publicul a trebuit să-și aleagă un singur favorit, după care, concurenții rămași să continue cu un duel.

Anastasia Ursu nu a fost aleasa publicului, însă acest lucru nu i-a oferit decât curaj, pentru ca să scoată al doilea „as din mânecă”. A doua piesă pe care Anastasia a interpretat-o, în duel cu Alex, a fost „Mociriţă cu trifoi”, a Angelei Baciu.

Duelul a pus-o în mare dificultate pe Delia, care a trebuit să opteze fie pentru Anastasia, fie pentru Alex Vasilache – doi oameni talentați, care s-au împrietenit. Horia Brenciu a mai adăugat gaz pe foc, mărturisind că ar merge împreună cu ambii concurenți, când acest lucru ar fi fost imposibil.

Jurata și-a tras aer în piept și a pronunțat verdictul:

„Cel care merge cu mine mai departe, alături de care o să-mi petrec și Crăciunul este…Anastasia!”

img

După evoluția de ieri, Anastasia Ursu a ținut să împărtășească un mesaj plin de emoție pentru colegul său de duel:

„Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că l-am cunoscut în acest proiect pe Alex Vasilache! E un om inteligent, cu un suflet foarte frumos, de care întâlnești rar. Un interpret foaaaaarte bun! Și un tată exemplar. Eu până acum nu am cuvinte. Nu vreau să comentez!

Vreau doar să-ți spun că îmi va fi dor de omulețul cela care mereu mă întreaba cum sunt, cum mă simt. Cu cine o să mai beau cafea cu biscuiți și ciocolată și după aia, să-i ascundem, ca să nu-i mănânce ceilalți?

‪#‎JukeBox‬ sunt norocoși că te au! Aici prietenia noastră va continua și va crește într-o creație foarte frumoasă! Sunt mereu alături și te voi susține în orice clipă. O să mai sclipim.”

11030750_925933727453792_8407592980788225189_n

Foto: xfactor.a1.ro

Distribuie articolul: