Amanta este cealaltă femeie care speră la o relație cu un bărbat căsătorit. Ori e conștientă că el nu va divorța pentru ea, dar va accepta relația așa cum e. Dar depinde de situație.

Știi vorba aia: convinge-ți soția, odinioară amantă, că nu vei înșela niciodată.

Dar totuși!

Sunt cazuri diferite. Totul funcționează de la caz la caz. Sunt amante care nu se mai mulțumesc să fie doar amante. Și vor ceva mai mult. Vor să devină soții. Și când pun piciorul în prag, bărbatul face 2 pași înapoi, zicând că el nu-și părăsește soția pentru ea. Și dacă dorește așa, fie; dacă nu, asta e!

O cunoștință îmi relata că, iată, e amantă de ceva vreme. E într-o relație cu un bărbat căsătorit. Dar o deranjează această relație, fiindcă își dorește ceva mai mult.

Nu mai era mulțumită de statutul pe care îl avea. Și mi-a cerut o părere: ce să facă?

Nimeni nu e perfect în viața asta și e firesc să greșim ori să cerem sfatul cuiva. I-am zis că, dacă e o problemă, în situația în care află, chiar ar trebui să-l înfrunte și să pună punctul pe i.

Zis și făcut!

La scurt timp după discuția avută, ne-am întâlnit în oraș și am discutat „ultimele noutăți!” În urma discuției cu bărbatul însurat cu care era în relație, i-a spus tranșant că vrea familie, vrea să se căsătorească cu el și să aibă copii. Respectiv, să aleagă: ori ea, ori soția!

Fiind prins la mijloc, bărbatul i-a zis fetei că lui îi convine situația așa cum este: să aibă și soție și amantă. El nu are de gând să divorțeze pentru ea. Respectiv, fie acceptă rolul de amantă, fie se despart.

Și cum prietena de care spuneam zicea că voia ceva mai mult, a rămas profund dezamăgită. Și își exprima indignarea: „Ce mizerie de bărbat!”

Păi da. Dar ai și tu partea ta de mizerie.

O altă situație de genul acesta, dar un pic mai complexă.

O altă femeie a fost în rol de amantă. Toate bune și frumoase până în momentul în care a rămas însărcinată. Odată ce i-a comunicat vestea, bărbatul speriat i-a spus că nu va renunța la familie pentru ea, chiar dacă e însărcinată. I-a promis că o va ajuta în ceea ce privește creșterea copiilor, dar nu se măsoară cu ea.

Deși i-a fost foarte greu să se descurce singură, crescând 2 copii (născuse gemeni), a mers mai departe, deși era conștientă de gura lumii. Din ceea ce cunosc, cert e că bărbatul o mai ajută din punct de vedere financiar în ceea ce privește creșterea copiilor. Însă prezența lui în viața copiilor era doar așa, ca un fapt divers.

La un moment dat, a dispărut din viața copiilor, dar și din viața mamei acestora. După o absență de câțiva ani, a revenit printr-un apel telefonic. Deși s-a prezentat cine e, copiii nu au dorit să vorbească cu el, motivând că mama pentru ei e și mamă și tată.

Într-o altă discuție, doamna a relatat că bărbatul cu care a fost implicată într-o relație a sunat la telefonul fix, acesta fiind surprins când a auzit vocea. Bărbatul i-a reproșat că e foarte dezamăgit că cei 2 copii nu vor să vorbească cu el și-i închid telefonul în nas.

Păi și tu ce reacție ai vrut să ai din moment ce nu le-ai răspuns cu ei vreme de câțiva ani? Cu ce te pot ajuta? Adică tu nu vorbești cu ei, nu te răspunzi cu ei și acuma dorești relație tată-copii?

Și iată așa.

Amantele rămân doar cu vorbe goale, iar timpul, odată pierdut, nu-l mai întorci.

Deși doamna a zis că „așa, nu-i pare rău că are 2 copii”, oricum, undeva în sufletul ei, are o  durere că a fost folosită. Și că i s-a promis una, dar a primit cu totul altceva.

Totodată, am cunoscut două situații de bărbați în care numai bărbații nu pot fi numiți: și-au părăsit soția la scurt timp după ce a născut.

Într-un caz, este vorba despre faptul că ea, soția, a născut o fetiță cu dizabilitate. Soțul, văzând situația, a fugit din familie.

Dragi bărbați! Chiar și dacă se întâmplă ca soția să nască un copil cu dizabilitate, ea ce vină are? Copilul ce vină are? Până la urmă e vorba și de genele tale. Copilul s-a născut așa, din cauza unei gene din familia ta.

Când am cunoscut cazul femeii, fetița avea în jur de 10 ani. Întrebare: cum se simte o femeie când e părăsită de soț într-un astfel de context? Oare pentru o femeie e ușor să fie într-o astfel de situație? O femeie poate fi mult mai sensibilă în ceea ce privește un copil.

Dar cum se simte copilul că a fost părăsit de tată?

PS: nu generalizăm!

A doua situație: este un exemplu de familie în care soția a fost părăsită la scurt timp după naștere.

Băiețelul are deja aproape 10 ani. Femeia a crescut singură și a putut crește băiețelul mai bine.

Ce traumă au acești copii? Bărbații, când se însoară, oare își dau seama că își asumă anumite responsabilități?

De ce?

Da, sunt femei între femei. Și bărbați între bărbați. Dar totuși!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: