Se spune despre poezie că e un tratament pe care ți-l poți administra fără prescripția medicului de sufletele. Este o pilulă dulce – amăruie care nu îți tratează rănile, dar le scoate la iveală, invitându-te să meditezi cu luciditate asupra vieții, asupra trecutului, asupra firii tale fără pic de camuflaj. A scris astăzi poezie înseamnă a da dovadă de un curaj și de o deschidere față de reticența cititorului modern, față de graba sa. Pentru că asta facem, ne grăbim să trăim în viteză. Și doar un volum de poezii e în stare să te oprească din tot ceea ce faci, pentru a-ți aminti că ești efemer.

            Anda Vahnovan a reușit să mă oprească în loc, arătându-mi, aidoma unui caleidoscop, multitudinea de „Sârme” cu care e ancorată între un trecut basarabean și român, un prezent în diasporă și un viitor al copiilor care-și iau zborul.

            Poezia sa este un soi de mărturie în care-și așterne condiția de fiică a unui tată renumit, de soție și de mamă a cărei datorie este să păstreze intactă comuniunea dintre cele trei dimensiuni ale vremii. Aș spune chiar că e o tentativă de a reînvia gloria unor perioade când „căminul Institutului de Arte din Chișinău / se afla pe / Tolbuhin 33” și când „Mai multe talente adunate mănunchi / Nu găseai pe niciun alt metru pătrat”. Reminiscențele și fantomele acelui trecut care pare să fie descărcat de poveri doar în măsura în care tinerețea e fără bătrânețe, iar viața fără de moarte.

            „Înviorând lingurile din castroanele bucătăriei comune / unde clocoteau ciorbele și bârfele”, poeta ne poartă printr-un periplu în Chișinăul din vremea Eliberării și Renașterii Naționale, un punct pe axa cronologică a redefinirii noastre ca popor.

            Citind fiecare poem devii martor angajat în această călătorie sinceră numită viață în care autoarea ne poartă, ne deschide uși și ne arată atmosfera inconfundabilă a unor episoade care i-au rescris sau creionat existența.

            Construită în formațiune tripartică, „Sârme”, „Între” și „Sechele”, volumul aduce în față Sinele poetei, Eul acesteia în tandem cu Figura Paternă și Supra Sinele matern, practic o analogie a maturizării de la înțelegere, revoltă și până la fericire. Fiecare etapă pornește de la premisa unor confesiuni, precum ar fi acest minunat fragment:

„privirea mi-a căzut pe masa din fier forjat din bucătărie

unde ai lăsat, de ziua mea, ca din întâmplare,

un trandafir și mi-ai strigat din spatele ușii închise

„cu plăcere” în stilul acidulat adolescentin.

mamă de Gamer Legend în Hearthstone am devenit peste ani,

cu mărimea 43 la pantof și cu opțiunile pentru facultăți bifate.

„cu plăcere” îți voi striga după ușa închisă,

într-o încercare de a fi o mamă cool,

ca să nu îmi vezi luciul ochilor împovărați.

 

de azi sunt mamă de bărbat”

            Poate că nu mă pricep să scriu prea multe despre poezie, dar despre această carte voi spune că e un balsam pentru suflet, o mângâiere primită parcă de la părinți, atunci când vrei să pleci în lumea mare. Ea oare acesta cu adevărat un debut? Mă îndoiesc. Citiți-o pe Anda Vahnovan printre rânduri și fiți martori ai unei vieți legată cu sârmele timpului.

Volum apărut la editura Casa de Pariuri Literare

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: