Harta proiectului educațional #InternetFărăGriji, lansat de Moldcell, în parteneriat cu „La Strada” și Tekwill, a fost completată cu un nou oraș.

Sâmbăta aceasta la Soroca s-a demonstrat încă o dată cât de necesară este informația oferită în cadrul proiectului și cât de greu le este părinților să răspundă, totuși, la întrebări aparent simple, legate de siguranța pe internet. Întrebarea ce ar face dacă ar primi de la o persoană necunoscută o poză cu copilul său nud, a generat discuții în contradictoriu și agitație în sală. La fel a dat de gândit și situația când copilul recunoaște că a trimis poze intime cu sine și este ulterior șantajat. Sunt cazuri reale care s-au întâmplat la noi în țară, iar părinții prezenți la seminar vor ști, cu siguranță, cum să acționeze și cum să se comporte în eventualitatea unei astfel de situații, dar și cum să se protejeze.

    

„Părinții trebuie să dispună ei înșiși de cunoștințele necesare pentru a-și putea învăța copiii cum să se comporte pe internet”. Pentru că, așa cum consideră Serghei Uzun, expertul în securitate informațională Moldcell, „80% din soluție o reprezintă informarea continuă, iar restul 20% revine soluțiilor tehnice”, despre care el a vorbit și le-a explicat pe înțelesul tuturor – cum să creezi corect un cont nou, cum să securizezi un dispozitiv și informația de pe acesta, setarea filtrelor de conținut, mijloace de monitorizare, anti-virus, crearea și stocarea parolelor și multe altele. Părinții au putut interveni cu întrebări de clarificare chiar în  momentul prezentării sau cu întrebări proprii, cu privire la anumite situații personale.

Între timp, copiii au beneficiat de o altfel de abordare și au învățat lucruri utile din perspectiva lor. Cum ar trebui să se comporte un copil dacă un necunoscut îi propune pe rețelele de socializare sau alte platforme de comunicare să se întâlnească? Ce ar trebui să facă dacă cineva îi cere date cu caracter personal, cum ar fi adresa, numărul de telefon sau școala la care învață? Ar trebui sau nu să expedieze poze cu el alor persoane? Sunt doar câteva din întrebările la care ei au primit răspuns la seminar, în cadrul atelierului de Robotică, pregătit de Tekwill Academy Kids și adaptat pentru siguranța online a copiilor.

Până proiectul va ajunge și în orașul tău, vezi cum a fost evenimentul de la Soroca în acest reportaj video:

Ai și tu întrebări legate de siguranța pe Internet a copilului tău? Vino la următorul seminar gratuit #InternetFărăGriji, organizat în orașul tău. Moldcell, împreună cu partenerii proiectului, va desfășura asemenea seminare practice pe întreg parcursul acestui an și în alte orașe, în cadrul proiectului educațional #InternetFărăGriji.

Prin acest proiect, compania Moldcell se aliniază inițiativei ONU de dezvoltare durabilă și contribuie la atingerea obiectivului global pentru educație de calitate. Astfel, pe 25 septembrie, susținem, alături de țările membre ONU, Ziua Internațională a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

P

Distribuie articolul: