Cazuri de deces a copiilor în timpul somnului, spre regret, au existat dintotdeauna. Ceea ce putem noi să facem este să prevenim asemenea incidente, informându-ne în detalii. Am solicitat-o pe Olga Gutium, consultant în alăptare “Mămica Alăptează”, specialist în întrebări despre alăptare al OMS în Republica Moldova, să ne dea mai multe recomandări de combinare armonioasă a somnului și a alăptării. Ce ar trebui să facem ca să asigurăm copilului securitatea în timpul somnului, dacă dormim cu el și mai ales dacă alăptăm.

Ce este somnul de noapte?

„Este o greșeală să crezi că această perioadă a zilei este o odihnă. Aceasta este doar o schimbare de faze și ritmuri ale vieții umane, însă este, de asemenea, o perioadă activă, numai că într-un alt mod. Dacă vorbim despre un bebeluș, atunci în timpul somnului el crește, la fel de activ ca în timpul zilei. Fazele somnului bebelușului sunt mai scurte, ceea ce înseamnă că bebelușul trebuie aplicat la sân noaptea, atât de foame, cât și pentru a trece în mod natural dintr-o fază de somn către alta.

Olga Gutium

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea ziua și noaptea, la cererea copilului. Există multe motive temeinice din punct de vedere științific pentru aceasta. Alăptarea în timpul nopții ajută la păstrarea debitului suficient de lapte, la asigurarea bebelușului cu nutrienții necesari pentru creștere, la adormirea eficientă a unui copil care suferă de orice disconfort fizic și la îmbunătățirea tractului gastrointestinal al copilului, deoarece compoziția laptelui include și protejarea intestinelor împotriva disbioziei”, precizează Olga Gutium.

Alăptarea și somnul

„Alegerea locului de somn al copilului aparține întotdeauna mamei. Este important ca somnul comun (co-sleeping) să fie organizat în conformitate cu regulile de siguranță. Cum să-l hrănești noaptea, să te ridici de fiecare dată sau să dormi împreună cu el, doar mama decide.

Există mai multe reguli pentru a dormi împreună și a alăpta noaptea:

  • Nu aduceți niciodată un copil cu voi în pat dacă sunteți sub influența agenților care reduc vigilența – somnifere, alcool, sedative.
  • Nu lăsați copilul să doarmă între voi și ceilalți membri ai familiei care-l pot, din greșeală, atinge în timpul somnului.
  • Asigurați-vă că copilul nu se supraîncălzește, nu-i îmbrăcați prea multe haine.
  • Nu-l înghesuiți. Copilul ar trebui să poată schimba poziția corpului și a capului în caz de lipsă de aer.
  • Suprafața patului trebuie să fie cât se poate de plană, fără pături suplimentare cu pene sau alte detalii – tot ceea ce poate bloca accesul de oxigen la copil.
  • În același timp, nu ar trebui să cazi foarte mult cu greutatea corpului tău peste el – în caz contrar, există pericolul ca cel mic să se sufoce.
  • Nu puneți copilul să doarmă între voi și spatele moale al canapelei, pentru ca el să nu se prindă între corpul vostru și țesătura canapelei.
  • Luați în considerare măsurile de siguranță pentru a vă proteja copilul să nu cadă din pat. De exemplu, instalați o barieră specială sau organizați patul pe o suprafață plană. Dacă patul copilului este atașat de al dvs, asigurați-vă că nu există niciun decalaj periculos între ele, în care capul copilului s-ar putea bloca.

Manualul OMS pentru „Alăptare. Cum să asigurăm succesul” spune că mama poate atașa pătuțul copilului de al ei sau chiar să doarmă împreună. Acest lucru nu prezintă riscuri de a sufoca copilul, dacă adultul e sănătos și nu este sub influența sedativelor. Este recomandat să hrăniți bebelușul noaptea la lumina unei mici lămpi de noapte și, dacă este posibil, să nu porniți lumina mare, să nu schimbați scutece sau haine, astfel ca hrănirea nocturnă să nu provoace inconveniențe pentru mamă și copil”, precizează specialista în alăptare.

Creați copilului ritualuri

”În perioada bebelușiei, există momente în care ei solicită mai multe reprize de hrănire pe timp de noapte, iar în altele – mai puține. Acest lucru se datorează colicilor, perioadelor cu pusee de creștere, erupțiilor dentare dureroase, apariția de abilități noi, etc. Este important să înțelegem că adormirea cu sânul în guriță nu este un obicei prost sau o asociere incorectă pentru somn, este cel mai natural mod de a adormi sau de a trece de la o fază a somnului la alta. Adormirea la sân este nevoia fiziologică a copilului. Acesta este un ritual care a fost urmat de mii de ani de către mamele care au grijă de copiii lor.

Pentru a nu cădea într-un cerc vicios, când doar mama care alăptează pune la culcare, de la nașterea copilului, sugerați-i tatălui sau bunicii să pună ei periodic copilul la pat. După un an, puteți introduce foarte treptat alte ritualuri pentru somn. Acordați copilului timp pentru a se obișnui cu ele, astfel încât, în viitor, perioada de înțărcare să fie percepută mai ușor”, mai recomandă consultanta în alăptare Olga Gutium.