Ministerul Sănătății a suspendat pentru 60 de zile ordinul privind sistarea activității Secției de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Raional Ștefan Vodă. În această perioadă va fi realizată o reevaluare completă a capacității instituției de a presta servicii medicale sigure și de calitate.

Instituția precizează că a luat această decizie după reacțiile venite din partea locuitorilor raionului, autorităților locale și angajaților medicali, însă subliniază că siguranța pacientelor, a mamelor și a nou-născuților rămâne criteriul principal.

„Suspendăm decizia pentru a reevalua responsabil. Siguranța pacientelor rămâne criteriul principal”, a transmis Ministerul Sănătății.

Pe durata celor 60 de zile, Spitalul Raional Ștefan Vodă va continua să ofere asistență medicală pentru urgențele și patologiile ginecologice, inclusiv internare și tratament, în funcție de indicațiile medicale.

În schimb, nașterile, gravidele aflate în travaliu și cazurile de urgență obstetricală vor fi direcționate în continuare către Spitalul Raional Căușeni. Pacientele care ajung la Ștefan Vodă cu astfel de urgențe vor primi asistență medicală, vor fi stabilizate și transferate ulterior în condiții de siguranță.

În următoarele două luni, autoritățile vor analiza resursele umane disponibile, liniile de gardă, capacitatea blocului operator, serviciile de anestezie și terapie intensivă, neonatologia, dotările și condițiile necesare pentru funcționarea secției.

Decizia vine după protestele organizate de locuitorii raionului Ștefan Vodă, în special de femei care au cerut menținerea maternității. „Fără maternitate în raion nu există viitor”, au transmis participantele la manifestație.

Anterior, autoritățile au motivat sistarea activității secției prin numărul redus de nașteri și costurile mari de întreținere. Potrivit fostului ministru al Sănătății, Emil Ceban, în maternitate aveau loc anual între 201 și 250 de nașteri, fără a fi atins pragul de o naștere pe zi.

După finalizarea reevaluării, Ministerul Sănătății va decide soarta Secției de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Raional Ștefan Vodă.

Distribuie articolul: