Eforturile internaționale de combatere a deșertificării în regiunea Sahel, fâșia de tranziție situată imediat la sud de deșertul Sahara, s-au lovit decenii la rând de un obstacol major: solul degradat și arid se transformă într-o crustă extrem de dură, impermeabilă pentru apă și ostilă pentru vegetație. Proiectele clasice, bazate exclusiv pe plantarea masivă a milioane de puieți de copaci, au înregistrat rate uriașe de eșec, deoarece plantele nu au găsit resursele necesare pentru a supraviețui, iar rădăcinile lor nu au putut străpunge solul compactat, scrie Antena3.

Soluția salvatoare a venit însă dintr-o abordare ecologică inovatoare: reintroducerea faunei native, mai exact eliberarea a 500 de țestoase de deșert, un experiment biologic ale cărui rezultate de regenerare au devenit vizibile chiar și din imaginile luate de sateliți.

De ce au eșuat proiectele clasice de reîmpădurire

Timp de ani, strategi de mediu au considerat că cea mai rapidă cale de a opri avansul Saharei este crearea unei bariere verzi prin plantarea de arbori. Totuși, în absența unui ecosistem funcțional, majoritatea puieților s-au uscat. Din cauza lipsei de precipitații și a eroziunii eoliene, stratul superior al solului devine similar unei roci. Atunci când apar ploi torențiale de scurtă durată, apa nu se infiltrează în profunzime, ci se scurge la suprafață și se evaporă rapid, lăsând pământul la fel de steril.

Fără o pregătire biologică a solului, intervenția umană mecanică s-a dovedit ineficientă și extrem de costisitoare.

Mecanismul biologic: Cum au transformat țestoasele solul

Succesul reabilitării din Sahel nu se datorează unui miracol, ci fenomenului cunoscut în biologie sub numele de „inginerie de ecosistem”. Țestoasele pintenate africane (Centrochelys sulcata), specifice acestor zone aride, dețin comportamente instinctive care modifică direct structura fizică a mediului:

  • Spargerea crustei terestre: Pentru a se adăposti de temperaturile extreme din timpul zilei, care depășesc frecvent 40 °C, aceste reptile sapă vizuini adânci și tuneluri subterane complexe. Prin această acțiune mecanică, ele sparg crusta dură a solului.

  • Infiltrarea apei și acumularea de nutrienți: Vizuinele părăsite sau active funcționează ca niște bazine naturale de colectare în timpul ploilor. Apa pătrunde adânc în sol în loc să se evapore. În plus, aceste cavități adună materie organică (frunze uscate, semințe purtate de vânt) și dejecții bogate în azot de la țestoase, creând un sol fertil.

În scurt timp, în jurul acestor vizuini au început să germineze plante ierboase și arbuști rezistenți. Vegetația s-a extins treptat în pete concentrice, formând o rețea verde stabilă, capabilă să fixeze solul și să atragă și alte specii de insecte și păsări, generând un efect de domino ecologic captat de sistemele de monitorizare spațială.

Distribuie articolul: