O femeie cu dizabilitate intelectuală, abuzată într-o instituție din Bălți de un medic care ar fi trebuit să o protejeze, a născut un copil în 2006. Deși era o mamă atentă și grijulie, autoritățile au decis să o despartă de micuțul ei.

A încercat să își vadă copilul, dar i s-a refuzat accesul. Fără a fi informată și fără consimțământul ei, băiețelul a fost dat spre adopție, iar ea a fost internată într-un spital de psihiatrie, într-o cameră cu o pacientă care țipa non-stop. În 2022, femeia a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru presupusa ucidere a colegei sale de cameră, fără a fi supusă unei expertize psihiatrică și fiind judecată ca o persoană complet responsabilă. Ulterior, se presupune că s-ar fi sinucis în închisoare, scrie UNIMEDIA.

Cazul cutremurător a fost adus în atenția publicului de avocata Violeta Gașițoi, care a adresat autorităților mai multe întrebări, subliniind faptul că legea impune sprijinul pentru femeia în cauză: „O mamă. O femeie. Un om. Care a avut nevoie doar de ajutor. Și care, în loc de sprijin, a primit lanțuri.”

O poveste adevărată. Dureroasă. O femeie uitată de stat, condamnată de toți.

În 2016, o femeie cu dizabilitate intelectuale, fosta mea clientă, care a fost abuzată într-o instituție din Bălți de către un medic ce trebuia să o protejeze, a adus pe lume un copil. Un băiețel frumos și sănătos. Era o mamă atentă, iubitoare, curată, care își făcea singură mâncare, își ținea camera în ordine și se străduia să ofere dragoste.

Dar statul nu i-a oferit sprijin, ci a ales calea ușoară: separarea. Au luat copilul și l-au dus la casa de copii. Ea a fost lăsată pe drumuri, fără sprijin, fără consiliere, fără locuință. A încercat să-și vadă copilul, dar nu i s-a permis. A fost ținută departe. Și, fără să i se spună, copilul a fost dat spre adopție. Fără dreptul ei de a se apăra. Fără consimțământ. Fără informare.

Apoi a „dispărut” cînd s-a încercat anularea adopției. Procurorii au zis că nu știu unde este. Deși venise la prima ședință de judecată. În realitate, era închisă într-un spital de psihiatrie. Într-o cameră cu o pacientă care țipa 24/24. Fără oprire. Zile, săptămâni, luni. Maria (nume schimbat) ruga în fiecare zi să fie mutată. Spunea: „Nu mai pot, mă distruge. Dacă nu mă mutați, o voi strangula!” Medicii au ignorat. Toți au ignorat.

Într-o noapte din septembrie 2022, Maria a făcut exact ce spusese. A strangulat-o. Apoi a chemat asistenta și a spus calm: „V-am rugat, v-am spus că nu mai pot. N-ați vrut să mă auziți.”

A fost condamnată la 13 ani de închisoare. Fără expertiză psihiatrică. Fără întrebări pentru medici. Fără ca cineva să ceară să înțeleagă contextul. Judecată ca o persoană complet responsabilă, deși sistemul o lăsase să clacheze. Deși era, și atunci, și întotdeauna, o victimă a neglijenței și a bolii sale.

Copilul? Rămas adoptat. Nimeni nu știa unde este Maria. Nimeni nu a putut verifica dacă mama mai poate lupta pentru el. Era izolată. Ascunsă. Uitarea, transformată în strategie instituțională.

Ce s-a întâmplat în închisoare, nu știm. Dar se spune că s-a sinucis. Și poate că nu pentru că era slabă. Ci pentru că nimeni nu a avut răbdare să-i fie alături.

O mamă. O femeie. Un om. Care a avut nevoie doar de sprijin. Și care, în loc de ajutor, a primit lanțuri.Această poveste trebuie spusă.

Pentru că Maria nu este singura. Sunt multe femei cu dizabilități închise în instituții, luate de lângă copiii lor, judecate fără înțelegere, ignorate de sistem. Nu sunt „probleme sociale”. Sunt oameni. Ca noi. Și oricare dintre noi am putea fi în locul lor. Pentru că sănătatea mintală nu e garantată nimănui.

Astăzi, când am citit hotărârea de condamnare a Mariei, mi s-au ridicat atâtea întrebări:

De ce nu i s-a permis măcar să-și vadă copilul sub supraveghere?

De ce nu a fost informată despre adopție?

De ce nimeni nu a cerut expertiză psihiatrică?

De ce medicii care au ignorat avertismentele ei clare nu au fost trași la răspundere?

De ce, în fața justiției, a fost tratată ca un criminal și nu ca o victimă?

O femeie ca oricare dintre noi. Cu nevoi diferite, da – dar cu aceeași inimă, aceleași drepturi și aceeași sete de iubire și sprijin.

Dacă nu ne pasă de cele mai vulnerabile dintre noi, atunci ce fel de societate suntem?”, a scris avocata Violeta Gașițoi, într-o postare pe rețele.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: