În ultimii ani, fanii lui Tom Cruise s-au tot întrebat dacă actorul a suferit vreo intervenție, având în vedere că pare să fi descoperit secretul „tinereții fără bătrânețe”. Zvonurile sunt susținute și de apariția în cel mai recent film, în care pare că anii nu și-au lăsat amprenta asupra starului de la Hollywood.

Tom Cruise a împlinit recent 61 de ani. Dar actorul reușește să se mențină în formă, asta pentru că, de multe ori, a atras atenția cu aparițiile sale care îl fac să arate mult mai tânăr. Așa s-a întâmplat și când a apărut la lansarea celui mai nou film al său, „Misiune imposibilă”, scrie spynews.ro.

În 2022, Tom Cruise a fost considerat cel mai bine plătit actor. Pe lângă filmele în care a a apărut, la rândul lor la fel de apreciate, au existat controverse și cu privire la posibilele intervenții la care ar fi apelat.

Starul a împlinit 61 de ani, dar multe voci spun că a reușit să se mențină tânăr, după ce ar fi suferit mai multe operații. Speculații au existat încă din 2021, atunci când era de nerecunoscut la un meci de baseball. Zvonurile au continuat să apară, alimentate fiind de apariția sa recentă de la lansarea filmului „Misiune Imposibilă”.

În cel mai nou film „Mission Impossible” pare mult mai tânăr

Pe 20 iunie, a avut loc premierea filmului, peliculă care a primit numeroase comentarii pozitive, atât pentru cascadoriile lui Tom Cruise, cât și pentru acțiune. Nu doar asta a atras atenția fanilor, ci și look-ul său fresh, căci mare parte din fani spun că actorul nu arată de 60 de ani, fapt datorat mai multor operații estetice.

Distribuie articolul: