Un producător de vin din Moldova a creat  un plasture care oferă organismului un nivel de alcoolemie egal cu 0,5%, echivalent cu două pahare de vin. Invenția, denumită VINOPLAST, nu are analog în lume, lansarea sa fiind o premieră mondială. Studiile de laborator au demonstrat că această metodă de a „servi” alcoolul ridică productivitatea la locul de muncă, contribuie la creșterea activității creative și are un efect pozitiv asupra vieții sociale.

Noul plasture funcționează datorită nanoparticulelor de alcool extrase din vin, care sunt absorbite controlat prin piele în fluxul sanguin și mențin nivelul optim de alcoolemie pe o perioadă de 8 ore.

Aceeași cantitate de vin, consumată în mod clasic, timp de 1-2 ore va fi practic eliminată din organism. Astfel, plasturele prelungește durata efectelor pozitive ale vinului. VINOPLAST are și alte atuuri, declară producătorul moldovean care a lansat acest produs unic în lume.

„În primul rând, această metodă inovativă de utilizare a vinului elimină unele probleme legate de tractul digestiv și anume mirosul din gură și ridicarea nivelului de aciditate. De asemenea, vinul absorbit prin plasture nu ridică tensiunea arterială, iar aceasta îl face extrem de atractiv pentru persoanele hipertonice”, susține Roberto Stratan, șef al departamentului de Inovații și Nanovinotehnologii din cadrul vinăriei.

Potrivit producătorului moldovean, care a scos spre vânzare o ediție limitată a plasturelui, cel mai mare atu al acestuia este fluxul de energie vitală pe care îl oferă consumatorului.

Testele de laborator au demonstrat că întrebuințarea zilnică a VINOPLAST ridică nivelul de serotonină, dopamină, oxitocină și endorfine din organism, lucru care afectează pozitiv toate aspectele vieții sociale”, a declarat Roberto Stratan.

La baza plasturelui pus în prezent în vânzare stă vinul Chardonnay Barrel Fermented, roada anului 2016, premiat cu mai multe medalii de aur la un șir de concursuri internaționale de prestigiu. Pentru viitor, producătorul își propune să diversifice asortimentul cu alte mono-soiuri și coupage-uri ale vinăriei.

La moment, VINOPLAST este produs în trei variante: CLASSIC, LIGHT și ULTRA LIGHT, care diferă prin volumul de alcool oferit organismului. Astfel, VINOPLAST CLASSIC conține doza optimă de 0,5% alcoolemie, VINOPLAST LIGHT 0,3% și, respectiv, 0,2% pentru ULTRA LIGHT.

Plasturele este interzis spre utilizare minorilor, femeilor însărcinate și celor care alăptează, precum și persoanelor care se află la volan.

Anterior, aceeași companie vinicolă din Moldova a inventat prima sticlă de vin pentru stângaci.

Distribuie articolul: